SOCIETATE - Viaţa Liberă Galaţi
Plăți finale din subvențiile pentru fermieri
Scris de Ovidiu Amălinei Miercuri, 04 Decembrie 2024
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a demarat, la începutul acestei săptămâni, autorizarea plăţilor finale, ca diferenţă între cuantumul calculat şi cuantumul acordat în avans pentru anul de cerere 2024 Potrivit unui comunicat al instituţiei, până la acest moment s-au autorizat la plată un număr de 15.737 fermieri,…
Fundația DMS, alături de sinistraţii din Galați
Scris de Viaţa liberă Miercuri, 04 Decembrie 2024
Fundația DMS continuă să ofere sprijin familiilor devastate de inundațiile din județul Galați După ce a distribuit pachete cu produse sanitare pentru peste 1.000 de familii, fundația a început reconstrucția și reamenajarea locuințelor grav afectate în luna septembrie. La Cudalbi și Slobozia Conachi, trei familii au primit materiale de construcții,…
Cum se aleg jucăriile și dulciurile pentru sărbătorile de iarnă
Scris de Ovidiu Amălinei Miercuri, 04 Decembrie 2024
În contextul sărbătorilor de iarnă ce debutează cu Moş Nicolae, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) le recomandă părinților să achiziţioneze jucării potrivite pentru vârsta copilului şi numai din magazine specializate, unde se eliberează documente de cumpărare, pentru a putea proba tranzacţia, în cazul unor reclamaţii legate de calitatea sau…
Peste trei miliarde de ambalaje colectate într-un an
Scris de Cristinel Luca Miercuri, 04 Decembrie 2024
La un an de la lansarea programului național de economie circulară RetuRO SGR, marcat pe 30 septembrie, rezultatele confirmă succesul sistemului, cu peste trei miliarde de ambalaje SGR returnate de consumatori până în prezent, revoluționând gestionarea deșeurilor de ambalaje și motivând cetățenii să contribuie la protejarea mediului, potrivit unui comunicat…
De Sf. Nicolae, daruri de la Brăila pentru copiii sinistrați
Scris de Ovidiu Amălinei Marți, 03 Decembrie 2024
În preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, ocrotitorul spiritual al municipiului Brăila, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, parohiile din cadrul protopopiatului Brăila au desfăşurat luni, 2 decembrie, o activitate pastoral-misionară în trei localităţi din zona sinistrată a judeţului Galaţi, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos. "Prin această acţiune, clericii şi credincioşii…
Asistenţi medicali comunitari şi mediatori sanitari, în Galaţi
Scris de Viaţa liberă Marți, 03 Decembrie 2024
În judeţul Galaţi, asistenţa medicală comunitară este asigurată de 51 de persoane, rezultă dintr-un raport prezentat în cadrul Comisiei de Dialog Social, desfăşurată la Prefectura Galaţi. Dintre asistenţii medicali comunitari, 24 activează în mediul urban (Galaţi, Tecuci, Bereşti şi Tg. Bujor), beneficiind de finanţare de la bugetul de stat, iar…
Nu există diferențe semnificative după renumărare
Scris de Viaţa liberă Marți, 03 Decembrie 2024
Renumărarea celor peste 9,4 milioane de voturi din primul tur al alegerilor prezidențiale s-a încheiat și "nu există diferențe semnificative între numărare și renumărare", a declarat șeful Autorității Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă. Situația a fost transmisă Curții Constituționale, care în cursul serii de luni urma să se întrunească pentru…
Ziua Mondială de Luptă Împotriva HIV/SIDA
Scris de Raluca Ichim Marți, 03 Decembrie 2024
Pe lângă semnificația sa istorică, ziua de 1 decembrie marchează, în fiecare an, și lupta împotriva infecției HIV, precum și solidaritatea cu persoanele afectate de HIV/SIDA din întreaga lume Experții susțin necesitatea ca infecția HIV să rămână în atenția comunității, fiind necesară luarea de măsuri imediate pentru ca numărul de…
Confuzia care a costat mii de voturi
Scris de Cristinel Luca Luni, 02 Decembrie 2024
Două partide social-democrate, în afara Partidului Social Democrat (PSD), au înregistrat împreună la alegerile parlamentare, pentru Camera Deputaţilor, un scor de 4,08% din totalul voturilor valabil exprimate. Liderul PSD Buzău, Lucian Romaşcanu, citat de Agerpres, a precizat că a existat o confuzie în rândul alegătorilor, iar legislaţia nu cere înscrierea…
Supraviețuitorii bombei atomice, la Premiile Nobel
Scris de Ovidiu Amălinei Luni, 02 Decembrie 2024
Laureat al Premiului Nobel pentru pace 2024, grupul nipon "Nihon Hidankyo" a anunţat luni că va trimite 30 supravieţuitori ai bombelor atomice de la Hiroshima şi Nagasaki la ceremonia de decernare a premiului de la Oslo, graţie unei campanii de finanţare participativă, relatează AFP. Suma alocată odată cu premiul era…
Simpozion cultural-misionar și educațional
Scris de Ovidiu Amălinei Luni, 02 Decembrie 2024
Seminarul Teologic Ortodox ”Sfântul Andrei” din Galaţi și-a cinstit ocrotitorul spiritual prin eveniment cultural-misionar şi educaţional de excepţie. E vorba de Simpozionul naţional interseminarial, cu tema „Solidaritatea tinerilor la încercările aproapelui”.În deschiderea manifestării cultural-educaţionale, ierarhul locului, IPS Casian, a adresat celor prezenţi un cuvânt de binecuvântare şi de bun venit…
281 de voturi exprimate la Penitenciar
Scris de Anca Spânu Duminică, 01 Decembrie 2024
Procesul de votare în sistemul penitenciar românesc, desfășurat pe 1 decembrie 2024, s-a finalizat fără incidente, potrivit unui comunicat al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor Unităților penitenciare le-au fost arondate un număr total de 115 secții de votare și un număr de 121 de urne speciale. În locurile de deținere din…
Asistenţă medicală gratuită pentru sinistraţii din Slobozia Conachi
Scris de Viaţa liberă Duminică, 01 Decembrie 2024
În Duminica a 30-a după Rusalii, a continuat în Arhiepiscopia Dunării de Jos programul eparhial prin care se acordă gratuit asistenţă medicală persoanelor din zonele afectate de inundaţii din judeţul Galaţi.La orele dimineţii, caravana medicală a ajuns la Centrul social din parohia Slobozia Conachi, cea de-a patra comunitate gălăţeană programată…
Josh Brolin, la un pas de bătaie cu Denzel Washington
Scris de Cristinel Luca Duminică, 01 Decembrie 2024
Josh Brolin a dezvăluit că a fost la un pas de a se lua la bătaie cu Denzel Washington, pe platourile de filmare ale "American Gangster", în 2007, peliculă regizată de Ridley Scott, scrie FilmNow. Denzel a jucat rolul principal, cel al mafiotului Frank Lucas, iar Josh a fost detectivul…
Ce libere au bugetarii de Crăciun şi Revelion
Scris de Anca Spânu Sâmbătă, 30 Noiembrie 2024
Până la finalul lui 2024 vor mai fi patru zile libere legale, dar numai două dintre ele pică în timpul săptămânii. Astăzi, 30 noiembrie (Sfântul Andrei) și 1 decembrie (Ziua Națională a României) sunt sâmbătă și duminică.Prima și a doua zi de Crăciun, 25 și 26 decembrie, sunt zile libere…
EVEnimentul MOV, seară caritabilă la restaurantul Teatris. Eveline are nevoie de noi!
Scris de Anca Melinte Vineri, 29 Noiembrie 2024
Împlinirea vârstei de nouă ani ar trebui să fie, pentru fiecare copil din lume, un moment de bucurie, de dorințe puse în fața unui tort spectaculos, de sărbătoare și cadouri alături de toți cei dragi. Pe 3 decembrie 2024, gălățeanca Eveline Nicole Cîrcotă va sărbători cei nouă ani pe care…
TikTok: „Am eliminat 66.000 de conturi false”
Scris de Viaţa liberă Vineri, 29 Noiembrie 2024
Rețeaua socială TikTok a transmis un nou răspuns autorităților române, după reacțiile stârnite de campania de promovare a lui Călin Georgescu, spunând că a eliminat peste 66.000 de conturi false, peste 10 milioane de urmăritori falși și peste 7 milioane de like-uri false."De asemenea, am prevenit 40 milioane de like-uri…
Folkişti gălăţeni premiaţi la Brăila
Scris de Viaţa liberă Joi, 28 Noiembrie 2024
Cantautorii gălăţeni Ecaterina Oprea şi Răzvan Băluță au câştigat Premiul al III-lea la Festivalul Național de Folk "Chira Chiralina", ediția a XVII-a, desfăşurat în weekendul trecut la Brăila.Gălăţenii au fost recompensaţi şi cu un premiu în valoare de 1.500 de lei.La concurs au participat folkişti din Brăila, Ploiești, Piatra Neamț,…
Parc solar pentru comuna Liești
Scris de Cristinel Luca Miercuri, 27 Noiembrie 2024
Ministrul Energiei a semnat încă 113 contracte de finanţare pentru construcţia unor parcuri solare pentru primării şi instituţii publice Valoarea acestora depăşește 316 milioane de lei, cu o putere totală instalată de 41,68 MW. "Fiecare contract va ajuta comunităţile locale să reducă din costurile cu utilităţile, acestea vor reuşi să-şi…
Copii din familiile sinistrate, în vizită la Centrul Eparhial
Scris de Ovidiu Amălinei Miercuri, 27 Noiembrie 2024
Un grup format din 15 copii din familiile sinistrate au vizitat marți, 26 noiembrie, Centrul Eparhial din Galaţi ”În cadrul acestei vizite, copiii au fost însoţiţi de preotul din Parohia Pechea 4 şi de cadre didactice. Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian le-a fost gazdă primitoare şi îndrumător la Fabrica de lumânări…
Gălăţean prins furând telefoane la Sinaia
Scris de Viaţa liberă Miercuri, 27 Noiembrie 2024
Polițiștii din oraşul Sinaia au reţinut un gălăţean în vârstă de 47 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de furt. Potrivit unei informări a IPJ Prahova, "o femeie în vârstă de 67 de ani a reclamat că, în timp ce se afla într-un mijloc de transport în stațiune, i-a fost…
Zi de sărbătoare pentru parohia gălățeană ocrotită de Sf. Stelian
Scris de Ovidiu Amălinei Miercuri, 27 Noiembrie 2024
Între manifestările pastoral-misionare, cultural-educaţionale şi social-filantropice organizate de Arhiepiscopia Dunării de Jos cu prilejul sărbătorilor Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul municipiului Galaţi şi al întregului neam românesc se numără şi cinstirea, cu deosebită evlavie a Sfântului Stelian Paflagonul, ocrotitorul unei parohii din urbea gălăţeană, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos. ”În perioada…
Cum va fi vremea în luna următoare
Scris de Viaţa liberă Miercuri, 27 Noiembrie 2024
Specialiştii Administraţiei Naţionale de Meteorologie au făcut publică, marți, prognoza pentru intervalul 25 noiembrie - 23 decembrie. În această perioadă, temperaturile vor mai scăzute decât cele normale, în întreaga țară. În acelaşi timp, un nou val de precipitații este așteptat începând de la mijlocul acestei săptămâni, în special în regiunile…
Zi de hram la biserica din Galați ocrotită de Sf. Muceniţă Ecaterina
Scris de Ovidiu Amălinei Miercuri, 27 Noiembrie 2024
Biserica gălăţeană ocrotită de Sfinţii Mucenici Ecaterina, Gheorghe şi Modest, şi-a sărbătorit luni, 25 noiembrie, hramul, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos Manifestările prilejuite de sărbătoarea acestei parohii au debutat în ajun prin săvârşirea slujbei Vecerniei unită cu Litia şi au continuat în ziua hramului, cu oficierea Sfintei Liturghii de către…

