SOCIETATE - Viaţa Liberă Galaţi
INCENDIU pe strada Saturn: O MAŞINĂ A LUAT FOC
Scris de Anca Melinte Sâmbătă, 01 Noiembrie 2014
În zorii acestei zile, pompierii gălăţeni au intervenit pentru stingerea unui Ford Transit care a luat foc pe strada Saturn. După cum ne-a declarat maiorul Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, incendiul s-a produs din cauza unui scurtcircuit electric. Pompierii gălăţeni au reuşit să stingă…
PĂREREA SPECIALISTULUI/ Direcţii de prevenire, control şi tratament în bolile cronice
Scris de Dr. Maria Ciuchi Sâmbătă, 01 Noiembrie 2014
Purtătorul unei boli de lungă durată are nevoie, de cele mai multe ori, atât de tratament medicamentos, cât şi de metode alternative sau complementare (Organizaţia Mondială a Sănătăţii admite de mai mulţi ani acupunctura şi homeopatia, care pot înlocui sau micşora dozele de medicamente, toate având şi efecte adverse). Bolile…
"O săptămână la munte", cu BANI PUŢINI, începând de mâine
Scris de Ioana Ivan Sâmbătă, 01 Noiembrie 2014
Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc organizează şi în acest an programul “O săptămână la munte”, în perioada 2 noiembrie - 19 decembrie. "Prin derularea acestui program, ne propunem să creştem gradul de ocupare a unităţilor de cazare din zona montană şi să asigurăm accesul la odihnă al unui număr cât…
CUPLURILE DE AUR ale Galaţiului/ Soţii Burlibaşa, fericiţi şi împliniţi după jumătate de secol
Scris de Ioana Ivan Sâmbătă, 01 Noiembrie 2014
* Elena şi Dumitru Burlibaşa sunt doi soţi fericiţi, care au patru copii, opt nepoţi şi doi strănepoţi * Înţelegerea, comunicarea şi respectul au fost cele mai importante "ingrediente" ale căsniciei lor, spun cei doi soţi Doamna Elena, în vârstă de 72 de ani, şi domnul Dumitru, cu opt ani…
Campania VL "Comori de patrimoniu"/ Fostul Aeroport Galaţi, îngropat sub betoane
Scris de Remus Basalic Sâmbătă, 01 Noiembrie 2014
* Prima cursă cu bani între Bucureşti şi Galaţi a fost efectuată în anul 1926 * Aeroportul a fost mutat la Suceava, probabil din cauza presiunilor sovietice Începuturile aviaţiei române se confundă, în multe rânduri, cu istoria Galaţiului din primele decenii ale secolului trecut. Între oraşul nostru şi Bucureşti a…
Gălăţeancă LOVITĂ de maşină, în timp ce TRAVERSA STRADA neregulamentar
Scris de Remus Basalic Vineri, 31 Octombrie 2014
O gălăţeancă în vârstă de 32 de ani a fost lovită de o maşină, joi seară, în timp de încerca să traverseze prin loc nepermis strada Nae Leonard. La volanul maşinii se afla un tânăr în vârstă de 28 de ani. În urma impactului, femeia a suferit leziuni şi a…
ATENŢIE, COMERCIANŢI! NU se vând băuturi alcoolice în apropierea secţiilor de VOTARE
Scris de Teodora Miron Vineri, 31 Octombrie 2014
Conform prevederilor Legii 370/2004 - modificată, în ziua alegerilor prezidenţiale este interzisă comercializarea şi consumul băuturilor alcoolice până la o distanţă de 500 de metri de secţiile de votare. Vânzarea băuturilor alcoolice este interzisă în intervalul orar 7,00 - 21,00. Cei care vor veghea ca această prevedere legală să fie…
Poliţia Locală şi-a ÎNTREGIT ECHIPA managerială
Scris de Teodora Miron Vineri, 31 Octombrie 2014
Începând din această lună, Poliţia Locală Galaţi şi-a întregit echipa de conducere de la cele cinci secţii existente. Astfel, în urma concursului organizat şi desfăşurat având la bază Legea 188/1999, cele două locuri vacante au fost ocupate. La concurs s-au înscris 11 candidaţi (un dosar a fost respins), dintre care…
Concluzii ALARMANTE. Cât de pregătiţi sunt tinerii instituţionalizaţi pentru viaţa de adult
Scris de Florin Răvdan Vineri, 31 Octombrie 2014
Un studiu al Institutului pentru Cercetarea Calităţii Vieţii a analizat ce şanse au tinerii cu vârste cuprinse între 17 şi 26 de ani să îşi facă un rost în viaţă după ce ies din sistemul de plasament. Din această analiză reiese faptul că aceşti tineri sunt foarte protejaţi de lege,…
UNDE şi CUM ne putem petrece TIMPUL LIBER
Scris de Ioana Ivan Vineri, 31 Octombrie 2014
În New York Pub, fantome şi zombi „The haunted mansion” se numeşte petrecerea care se va desfăşura în această noapte, de la ora 24,00, în New York Pub din Galaţi. Toţi cei care vor să petreacă un Halloween cu adevărat de speriat sunt aşteptaţi să se alăture găştii. Desigur, purtând…
ÎNCEPE campania de conştientizare pentru COLECTAREA SELECTIVĂ
Scris de Nicoleta Onofrei Joi, 30 Octombrie 2014
La începutul săptămânii viitoare va începe campania de conştientizare a importanţei colectării selective, derulată de Serviciul Public de Salubrizare Ecosal. Potrivit directorului serviciului, Ionuţ Pucheanu, luni, toate cele 8.500 de cărţi de colorat cu tematică ecologică vor ajunge la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean şi de acolo vor fi distribuite în…
Serviciul de salubrizare NOCTURN nu este posibil
Scris de Nicoleta Onofrei Joi, 30 Octombrie 2014
În fiecare zi, în drumul nostru spre muncă, dăm nas în nas cu angajaţii Ecosal, care se apucă să măture străzile taman dimineaţa, la orele de vârf. În alte ţări, curăţenia stradală este făcută pe timp de noapte, fără să încurce pe nimeni, cu praful sau cu utilajele lor. Dacă…
22 de gălăţeni au REFUZAT cardul de sănătate
Scris de Remus Basalic Joi, 30 Octombrie 2014
* Cei care sunt împotriva acestui document spun că el reprezintă doar o armă în mâna firmelor de asigurări Peste 400.000 dintre locuitorii judeţului Galaţi urmează să primească până la sfârşitul acestei săptămâni cardurile naţionale de sănătate. Pe lângă cei pe care poştaşii nu i-au găsit acasă, au fost şi…
Europenii civilizaţi pun religia la loc de cinste, în şcoală
Scris de Gabriel Kolbay Joi, 30 Octombrie 2014
În ceea ce priveşte învăţământul religios, legislaţia europeană nu vine decât să sprijine decizii luate la nivelul statelor membre. Pentru că păstrarea caracteristicilor naţionale şi a diversităţii culturale şi spirituale sunt principiile care stau la baza politicilor europene, nimeni nu ne va spune cum şi cât să credem în Dumnezeu…
ANALIZE GRATUITE pentru sute de persoane din Corod
Scris de Remus Basalic Joi, 30 Octombrie 2014
230 de adulţi şi 30 de copii din comuna Corod şi-au putut face gratuit analize şi controale medicale chiar la ei în localitate. Acest lucru a fost posibil datorită unei echipe de voluntari bucureşteni şi gălăţeni, care au ajuns la sfârşitul săptămânii trecute la Corod. Analizele de sânge au constat…
Furtul PET-urilor din containere, între supravieţuire şi afacere. Scormonitorii în gunoaie RISCĂ închisoarea
Scris de Nicoleta Onofrei Joi, 30 Octombrie 2014
* Chiar dacă Legea 99/2014 interzice furtul deşeurilor reciclabile şi ar trebui să ducă la eradicarea scormonitorilor în containere, centrele de colectare sunt în floare * În judeţul Galaţi sunt nu mai puţin de 245 de puncte de colectare a deşeurilor, iar în primele luni ale anului 2014 au fost…
Galaţiul, al CINCILEA judeţ din România ca număr de ŞOMERI
Scris de VLG News Miercuri, 29 Octombrie 2014
Numărul şomerilor a scăzut cu 2.043 în septembrie faţă de august, ajungând la 461.822, iar rata şomajului a fost de 5,11 la sută, judeţele cu cele mai multe persoane fără loc de muncă fiind Vaslui, Teleorman, Mehedinţi şi Buzău, a anunţat miercuri Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Judeţele…
PREMIERĂ în România: Fiscul a fost AMENDAT!
Scris de VLG News Miercuri, 29 Octombrie 2014
Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a amendat cu 3.000 de lei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov pentru neîndeplinirea obligaţiilor privind aplicarea măsurilor de securitate şi de păstrare a confidenţialităţii datelor cu caracter personal, potrivit realitatea.net. Sancţiunea a fost dată Direcţiei Generale Regionale a…
Până vineri! CEREŢI despăgubiri, prin intermediul APIA
Scris de Gabriel Kolbay Miercuri, 29 Octombrie 2014
Se pot cere bani de la stat pentru diversele calamităţi ale culturilor şi de la Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA). Mai exact, pot cere sprijin fermierii cu asigurare pe culturile înfiinţate în primăvara lui 2014. Cu toţii sunt aşteptaţi, până vineri, cu solicitările. Se pot da bani…
CHIN pentru sute de elevi din Galaţi: FRIG AFARĂ, FRIG ŞI ÎN CLASE
Scris de Ioana Ivan Miercuri, 29 Octombrie 2014
Conform informaţiilor de la Primărie, ieri, 28 octombrie, la prânz, doar opt unităţi de învăţământ nu aveau căldură Cum frigul a venit mai repede decât ne aşteptam, Primăria Galaţi a decis să se înceapă furnizarea energiei termice în unităţile de învăţământ. Iniţial, ieri dimineaţă, Inspectoratul Şcolar anunţa că, din totalul…
PRIMARUL este şi ŞOFER pe microbuzul şcolii
Scris de Roxana Artene Penciu Miercuri, 29 Octombrie 2014
* Pentru că nu are încă un şofer angajat, edilul Adrian Filote face câte şase drumuri pe zi pentru a-i duce şi a-i aduce de la Tg. Bujor pe elevii de la profesională şi liceu Ne-a scris la redacţie o elevă în clasa a XII-a la Liceul "Eremia Grigorescu" din…
Peste 2.600 de gălăţeni sunt RĂCIŢI. Cei mai afectaţi sunt COPIII!
Scris de Mariana Constandache Miercuri, 29 Octombrie 2014
Infecţiile respiratorii sunt în floare deşi, oficial, sezonul rece este la cel puţin 30 de zile distanţă. Temperaturile extrem de scăzute înregistrate pe final de octombrie au făcut ca nu mai puţin de 2.698 de gălăţeni să ajungă la medic, fiind diagnosticaţi cu infecţii respiratorii, cei mai mulţi pacienţi fiind…
O familie cu trei COPII a fost ARUNCATĂ ÎN STRADĂ de Primărie, în prag de iarnă (FOTO)
Scris de Remus Basalic Miercuri, 29 Octombrie 2014
* Trei minori au rămas fără un acoperiş deasupra capului, din cauza unei datorii acumulate de bunicii lor * Mama lor este nevoită acum să plece din Galaţi, într-o comună din nordul judeţului Povestea Meluţei Isofache şi a copiilor ai ei, pe care îi creşte singură, este dovada vie a…
UTIL/ Gărzile de la Centrul de Permanenţă Băleni
Scris de Remus Basalic Marți, 28 Octombrie 2014
Doctorul Valeriu Hărăbor şi asistenta Andreea Băleanu asigură serviciul de gardă la Centrul de Permanenţă din Băleni în zilele de miercuri, 29 octombrie, şi vineri, 31 octombrie. Pentru ziua de 28 a lunii, asistenţa medicală primară este asigurată de doctoriţa Darie Carmen şi de asistenta Camelia-Silvia Arfire. Joi, 30 octombrie,…

