Pitbull-ul Atodiresei învins în meciul de revenire de la Galați (FOTO)

Pitbull-ul Atodiresei învins în meciul de revenire de la Galați (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Așteptat cu mare interes, Battle of Danubius, în organizarea celor de la Colosseum Tournament, a adus pe ring nume grele din kickboxul românesc, gălățean și internațional. Meciurile dce au ținut capul de afiș al evenimentului au oferit surprize pasionaților de lupte. Campionul Moldovei, Maxim Răilean l-a forțat să abandoneze pe Ionuț ”Pitbull” Atodiresei, după o lovitură la rinichi, încă din prima rundă. ”Poate că unii nici nu ați apucat să vedeți lovitura. Îmi pare rău că nu am putut continua lupta, care era una de revenire. Vă mulțumesc pentru susținere”, a declarat Atodiresei, imediat după meci.

În lupta feminină, dintre Cristiana Stancu și Katerina Abdala (Grecia), lucrurile s-au clarificat în doar 90 de secunde. Românca a reușit să își doboare adversara după primele schimburi de lovituri. Sebastian Cozmâncă, cel care s-a antrenat în ultimele luni tocmai în Thailanda, pentru a face un meci reușit la Galați, și făcut KO adversarul - americanul de origine germană Dustin Stoltzdus în mai puțin de un minut.  

Gălățeanul Adrian Florea s-a impus în fața brăileanului Gabriel Ciulea, care nu a reușit să termine în picioare și a doua repriză. Un alt meci încheiat înainte de limită a fost între gălățeanul Viorel Butnaru, care a cedat lupta cu Marinică Bejenaru, după ce aceasta a lovit decisiv la corp, în runda a treia.

Organizatorii au promis că în toamnă, Galațiul va găzdui o nouă ediție a acestei competiții.

Citit 4051 ori Ultima modificare Sâmbătă, 24 Februarie 2018 15:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.