Phoenix, victorie după o lună de pauză

Phoenix, victorie după o lună de pauză
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Phoenix a câștigat, categoric, scor 110-46 (63-27), în fața formației Dinamo, meciul disputat miercuri seară, la Galați, contând pentru etapa a 19-a din Liga Națională. Echipa gălățeană a dominat întreaga partidă, ceea ce i-a permis lui Florin Nini să ruleze toți jucătorii, acordându-le și celor mai tineri șansa să evolueze.

"Ne-am dorit să ne facem jocul de viteză și de intensitate, pentru că astea sunt atuurile noastre, mă bucur că acest lucru ne-a ieșit și că am putut rula tot lotul. Tinerii au prins curaj, încep să ajute tot mai mult, ați văzut că și la Sibiu au făcut un joc bun. Suntem în continuare în poziție de play-off, luptăm pentru a ocupa locul 7. Urmează o parte a doua a campionatului în care sperăm să fim scutiți de probleme, să rămânem cu întregul efectiv și să ne câștigăm seria, iar în play-off, în funcție de echipa cu care vom pica, să reușim o surpriză", a declarat tehnicianul gălățean.

Cel mai bun jucător de la Phoenix a fost Pavlovici, cu 18 puncte, 7 recuperări și o pasă decisivă. Celelalte realizări ale gălățenilor au fost: Artino 16 puncte, 7 recuperări, 1 "assist", Hadzifezovici 15 p, 2 r; Miller 13 p, 2 r, 4 a; Threatt 11 p, 6 r, 9 a; Măciucă 11 p, 5 r; Gugino 10 p, 5 r, 1 a; Sabău 6 p, 1 r, 4 a; Stan 4 p, 6 r, 1 a; Petrișor 3 p, 2 r, 3 a; D. Andrei 3 p, 1 r, 3 a; Grecu o recuperare și 2 pase decisive.

Aceasta a fost prima victorie a gălăţenilor după mai bine de o lună, când Phoenix a întrerupt seria succeselor celor de la Steaua (93-85), după un meci extrem de echilibrat.

În urma rezultatului de miercuri, Phoenix a urcat pe locul 7 (28 puncte), la două puncte în spatele echipei de pe poziția a 6-a, Steaua.

În etapa următoare, Phoenix va juca cu SCM Timișoara - locul 4, luni, în deplasare.

Citit 799 ori Ultima modificare Joi, 08 Martie 2018 21:23

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.