CSU Danubius, victorie importantă în Liga Națională

CSU Danubius, victorie importantă în Liga Națională
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Handbalistele de la CSU Danubius s-au impus, scor 25-22, în fața formației HCM Rm. Vâlcea (locul 4), în meciul disputat sâmătă seara, la Galați, și au scăpat, pentru moment, de zona direct retrogradabilă a Ligii Naționale.

Meciul, unul foarte spectaculos, a avut numeroase alternanțe la conducere. Gălățencele au deschis scorul, prin Elena Livrinikj. Golurile marcate de Nicoleta Safta și Alla Sheiko au dus echipa gălățeană la un avans de două goluri, ca apoi adversarele să egaleze la 5-5 (min. 14) și să preia conducerea, pe fondul câtorva ratări în tabăra locală, reușind să treacă în față cu trei goluri. Alla Sheiko a reușit o serie de trei goluri consecutive, iar alături de Tamara Bokrici, Daciana Balaban și Andreea Mihart, au redus din diferență, astfel că la pauză erau conduse cu 14-12.

În a doua repriză, motivate de faptul că sunt conduse, gălățencele au intrat în joc cu mai multă încredere și au reușit ca în șase minute să marcheze şase goluri, cu care s-au desprins decisiv. Elena Livrinikj a egalat la 17, în minutul 47, printr-o aruncare de la 7 metri, Alla Sheiko a dus CSU în avantaj, 18-17, iar Cristina Clisu a marcat de două ori consecutiv, goluri cu care gălățencele s-au desprins la 20-17. Seria bună a fost continuată, chiar dacă CSU a evoluat cu un om mai puțin, Denisa Șelever a marcat pentru 21-17, iar Elena Livrinikj a încheiat seria, cu golul de 22-17, în minutul 53. Ultimul gol al gălățencelor a fost marcat în minutul 56, de Alla Sheiko, pentru 25-19, ca apoi finalul de meci să fie dominat de oaspete, care au reușit trei goluri consecutive, scor final 25-22.

Coordonatoarea echipei gălățene, Daciana Balaban, consideră că lupta finală pentru această victorie s-a dat în a doua repriză a jocului. "Așa cum în atâtea meciuri am avut conducerea și am pierdut-o, am pierdut și punctele, de data aceasta, la pauză, de mult nu am mai fost conduse, ba eram la egalitate, ba am condus, la un gol cel puțin, acum eram prima oară când eram conduse. Chiar am spus acest lucru, că ne va motiva pentru repriza a doua și am simțit că putem face un meci bun. Ultimele 30 de minute au fost de "totul sau nimic". Nu am mai simțit de mult acest gust, al victoriei. Încă nu suntem sută la sută așa de fericite, știm că acesta este doar un prim pas pe care l-am făcut", a declarat Daciana Balaban.

"Meciul de azi a contat cât tot campionatul. Din cauza punctelor pierdute înainte, pentru noi, dacă era să pierdem, ar fi fost un campionat terminat. Azi, aveam o singură variantă, să murim pe teren, dar să ieșim cu cele trei puncte, ca să putem continua lupta pentru a rămâne în prima ligă. Ne dorim din tot sufletul și vă promitem că o să luptăm până la capăt", a spus, cu lacrimi în ochi, Alla Sheiko - principala marcatoare a CSU Danubius, cu nouă reușite.

Antrenorul Valeriu Costea este încrezător în echipa sa și speră ca această victorie să fie urmată de altele, pentru menținerea în prima ligă. "Muncim foarte mult, ne dorim să câștigăm, vrem ca această echipă să rămână în Liga Națională. Mai departe, cu șansă și cu motivare, și cu încredere, bineînțeles, putem să facem lucruri mari. De acum, depinde numai de noi, ați văzut că am știut să ne mobilizăm în momentele critice și ne-a ieșit. Ne-am dezlănțuit și am prins aripi. Le repet și lor, trebuie să avem încredere în noi, din primul până în ultimul minut, nu cu fluctuații. E greu cu jucătoare care au puțină experiență și care, în momentele critice, trebuie să își asume responsabilitatea", a precizat tehnicianul gălățean.

Cu victoria de astăzi, gălățencele au urcat pe locul 11 (18 puncte), la două puncte în urma echipei clasate pe locul 10, poziție ce asigură prezența în continuare în prima ligă. CSU Danubius mai are de susținut patru meciuri din acest campionat, două cu echipe aflate din aceași zonă, CSM Slatina (locul 12), în deplasare (28 aprilie), și U Cluj (locul 10), acasă (5 mai), precum și cu două echipe aflate în prima parte a clasamentului: HCM Zălău (locul 6) și CSM București - campioana en-titre.

Citit 1248 ori Ultima modificare Duminică, 15 Aprilie 2018 16:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.