Oţelul şi Sporting joacă derbiul judeţean

Oţelul şi Sporting joacă derbiul judeţean
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

În această seară, pe stadionul din Lieşti, va avea meciul direct dintre cele două echipe gălăţene din Liga 3, Seria I, Sporting din localitate şi Oţelul Galaţi. Întâlnirea contează pentru etapa a 27-a, va începe la ora 18.00 şi va putea fi urmărită pe canalul de youtube „Oţelul TV”.

Campionatul eşalonului al treilea se apropie de final, cu cei de la Oţelul încă sperând la promovare, astfel că nu au decât varianta victoriei în faţa unei adversare în scădere de formă, Sporting Lieşti venind după patru înfrângeri la rând.

În clasament, conduce Aerostar Bacău – 58 de puncte, urmată de Oţelul – 56 de puncte şi FC Miercurea Ciuc – 54 de puncte. Echipa gălăţeană va sta etapa următoare, de la sfârşitul săptămânii, astfel că, pe lângă necesitatea victoriei la Lieşti, va mai avea nevoie ca sâmbătă Aerostar să se încurce la Hărman, iar ciucanii în deplasare de la Rădăuţi.

Juniorii Oţelului au dat 15!

Campionatul Naţional de fotbal pentru echipele de juniori A şi B a ajuns la punctul final al sezonului regulat, cu ultima etapă din serii. Cu un scor mai puţin obişnuit s-a încheiat disputa juniorilor mari ale echipelor SC Oţelul şi Petrolul Ploieşti. În tur, la Ploieşti, fusese 4-0 pentru sportivii antrenaţi de Tudorel Pelin, iar duminică, pe „Siderurgistul”, s-a înregistrat o victorie gălăţeană chiar mult mai categorică: 15-0! Marcatorii golurilor: Nemţanu-3, Munteanu-3, Rusu-3, Scarlat-2, Partenie, Iancu, Petică şi A. Bordieanu. La juniori mici s-au impus ploieştenii, cu 3-2, golurile gălăţenilor fiind înscrise de Buhăescu şi Zărnescu.

Totodată, au avut loc derbiurile gălăţene, dintre echipele echipele Liceului Sportiv şi ACSM Dunărea. La juniori mari favorită părea formaţia liceenilor, care avea nevoie de un singur punct pentru a încheia competiţia pe primul loc în seria a II-a şi astfel să meargă în faza următoare. Din păcate pentru ei, lucrurile au stat cu totul altfel. Deşi cu o clasare mult mai modestă, dunărenii au răsturnat toate calculele hârtiei şi s-au impus chiar la un scor destul de sever: 4-1. Cele cinci goluri i-au avut ca autori pe Maţoianu pentru gazde, respectiv Stan-2, Mitrofan şi Vardoianu. În meciul juniorilor B a fost egalitate, scor 1-1 (Au înscris Tecaru, respectiv Neacşu)

La juniori A, cele două formaţii au evoluat în următoarele distribuţii:

LICEUL SPORTIV: Gotu – Lăcătuş, Dănăilă, Ciocan, T. Năstase – Vârlan, Conschi, Mitrofan, Rusu – R. Năstase, Oancea. Au mai jucat Şerban, Chirvase, Stanciu, Hodorogea şi Maţoianu ( antrenor Silviu Păunescu).

ACSM Dunărea: Dodan – Darie, Dima, Stegaru, Bădilaş – Vardoianu, Baştină, Munteanu, Mitrofan – Stan, Ionaşcu. Au mai jucat: Ciubotariu, Zain, Petică şi Voinea (antrenori Aurelian Drăgan şi Ioan Crucianu).

Citit 1513 ori Ultima modificare Luni, 07 Mai 2018 22:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.