HANDBAL | Româncele atacă ultima redută din Liga Campionilor

HANDBAL | Româncele atacă ultima redută din Liga Campionilor
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Echipa bucureşteană CSM are şansa să câştige din nou trofeul după ce în 2016 reuşea să învingă Gyor în aceeaşi arenă, Papp Laszlo din capitala Ungariei. Adversara din semifinale îi va fi tot Gyor, echipă care va avea avantajul de a juca pe teren propriu.

Româncele şi-au adjudecat deja titlul şi Cupa şi se dedică trup şi suflet Ligii Campionilor. Per Johansson ştie că absenţele accidentatelor Nora Mork şi Zsuzsanna Tomori îi vor da bătăi de cap lui Ambros Martin. ”Sunt mai slabi fără Tomori şi Mork, dar au arătat în timpul sezonului că pot juca, iar acum Groot şi Oftedal au revenit. Au o istorie bogată, experienţă, dar suntem pregătiţi, nu ne temem de ei, vom încerca să facem cel mai bun meci al sezonului”, a spus antrenorul CSM-ului, la plecarea în Ungaria. Turneul final al Ligii Campionilor este transmis în România de Digi Sport, meciul dintre CSM și Gyor se va disputa de la ora 16,15, iar cel dintre Rostov și Vardar, de la ora 19,00.

CSU Danubius, meci important în deplasare

Echipa feminină CSU Danubius va juca, astăzi (ora 11,00), în deplasare, la HC Zalău (locul 5), în meciul contând pentru penultima etapă a Ligii Naționale. Gălățencele, aflate pe locul 11 (21 de puncte), cu o ultimă etapă ce se va în fața propriilor suporteri, chiar cu liderul campionatului - CSM București, are nevoie de victorie pentru a scăpa de zona locurilor 11-12, din care se ajunge la barajul de menținere în prima ligă. În tur, CSU Danubius a pierdut, scor 18-23. Tot în această etapă, CSM Slatina (locul 10, 23 de puncte) joacă, acasă, cu CSM Roman (locul 7), iar în ultima rundă va avea meci dificil pe terenul celor de la Măgura Cisnădie (locul 2).

Băieții, ”abonați” la locul șase

În Divizia Naţională de Handbal, pentru echipele masculine, au mai rămas de disputat jocurile a două etape. Gălăţenii de la CSU Danubius vor mai juca la HCM Medgidia, duminică (ora 13,00) şi acasă cu CSU Valahia Târgovişte (20 mai). În clasamentul la zi, „studenţii” se află pe locul şase şi toate previziunile indică aceeaşi poziţie şi după ultima etapă. În antepenultima rundă, echipa antrenată de Florin Andronic a evoluat pe teren propriu şi a primit vizita colegilor de la CSM Botoşani. O grupare mai modestă decât a Galațiului care a trebuit să suporte rigorile superiorităţii adversarilor. Gălăţenii s-au impus foarte clar: 34-24 (15-12). Echilibrate au fost primele 30 de minute, când echipa gazdă a irosit multe oportunităţi , ajungându-se chiar la un avantaj minim, 10-9, în min.20. Altfel au stat lucrurile în repriza secundă când scorul a „urcat” vertiginos în contul echipei gazdă. Învingătorii şi marcatorii celor 34 de goluri sunt: Ungureanu, Muşat, Gavrilă - Șahân 6 goluri, Ionescu - 6, Frangulea - 4, Bursuc - 2, Mârşiu - 6, Olaru - 4, Chiriac - 4, Ghenghea, Şt. Ionel 1 şi Simo - 1.

Citit 924 ori Ultima modificare Vineri, 11 Mai 2018 16:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.