Oţelul cu ocazii uriaşe ratate, Aerostar cu golul şi promovarea

Oţelul cu ocazii uriaşe ratate, Aerostar cu golul şi promovarea
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Echipa de fotbal SC Oțelul Galați a suferit prima înfrângere din retur, scor 0-1 (0-0), în derbiul jucat în deplasare cu Aerostar Bacău, din etapa a 29-a a Ligii 3, Seria 1.

În condiţiile în care nu mai avea practic şanse la locul 1, deţinut de Aerostar, cei de la Oţelul au vrut să demonstreze pe teren că totuşi sunt cea mai bună echipă din serie şi au reuşit, dar numai ca aspect al jocului, nu şi al rezultatului.

La fel ca în celălalt derbi al returului, de la Miercurea Ciuc, cei de la Oţelul au făcut un meci foarte bun, au dominat, dar au plătit pentru lipsa de inspiraţie de la finalizare. Echipa gălăţeană a avut numeroase ocazii uriaşe de a înscrie, printre care trei în situaţie de singur cu portarul în prima repriză.

Aerostar a profitat de aceste ratări şi a înscris singurul gol al partidei în minutul 72 prin Vraciu, în urma unui corner. Apoi, echipa din Bacău a avut şi noroc, Oţelul trimiţând de două ori în bară, prin Bârlădeanu şi Moglan, astfel că Aerostar şi-a asigurat cu această victorie promovarea în Liga 2.

Cornel Moisescu, preşedinte al SC Oţelul, a concluzionat că nu a fost un meci câştigat de băcăuani, ci pierdut de roşu-albalbaştri în ruma numeroaselor ratări: „Suntem fair-play şi felicităm echipa din Bacău pentru promovare în liga 2, unde îi dorim mult succes. Totodată, mai presus de orice, sunt tare mândru de Oțelul Galaţi. În acest meci, nu Bacăul a câștigat, noi am pierdut! Meci spectacol, ratări rarisime! Capul sus Oțelul, viitorul este al nostru”.

Alexandru Ciobanu, antrenorul Oțelului, a început partida în următoarea formulă: Udeanu – Vasile, Matei, Moglan (cpt), David – Crihană, M. Vlad – Bahnașu, Necșulescu, Sălăgeanu – Cîrjan. Au mai evoluat: Bîrlădeanu, Muscă, Stoian și Manău.

SC Oțelul Galați va mai disputa un singur meci în actuala stagiune, pe teren propriu, în compania formației AFC Hărman, sâmbătă, 26 mai, de la ora 18:00, pe stadionul Oțelul.

 

Citit 5074 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.