Meci transformat în sărbătoare a handbalului

Meci transformat în sărbătoare a handbalului
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

În condițiile în care nu a avut miză, partida din ultima etapă a Ligii Naționale dintre CSU Danubius și campioana CSM București a devenit o adevărată sărbătoare a handbalului, trăită din plin de iubitorii fenomenului din Galaţi, care au umplut tribuna.

Printre spectatori s-au aflat şi cei doi verişori care au făcut celebră în lume „stânga de Pechea”: Stela Luca - fostul inter dreapta al echipei naţionale – şi fostul campion mondial la box, Lucian Bute.

Startul a fost dat de clipe emoţionante dedicat memoriei lui Cristian Ţopescu, momentul de reculegere având loc simultan cu o coregrafie în tribună, în culorile naţionale, în timp ce la staţia de sonorizare erau difuzate selecţii din comentariile îndrăgitului om de televiziune şi sport, o decizie foarte inspirată a organizatorilor.

Meciul, câştigat de CSM Bucureşti cu 33-20, a fost unul în care handbalistele au încercat şi au reuşit deseori să ofere cât mai multe faze spectaculoase, tonul fiind dat de echipa gălăţeană cu una din pasele pe la spate „marcă înregistrată” ale Dacianei Balaban. Aşa cum experimentatul „centrul” gălăţean anticipa înaintea meciului, a fost ocazia perfectă pentru coechipierele sale foarte tinere de a-şi arăta talentul şi a acumula moral înaintea turneului de baraj pentru rămânerea în Liga Naţională de la sfârşitul săptămânii următoare. De această ocazie a profitat cel mai mult extrema stânga Denisa Şelever (21 de ani), cu câteva goluri spectaculoase.

Antrenorul Valeriu Costea a rulat tot lotul, inclusiv cu minute oferite în atac şi redutabilelor apărătoare folosite de obicei doar pe faza defensivă, cum a fost cazul Cristinei Marcu, care astfel şi-a trecut numele pe lista marcatoarelor împotriva echipei medaliate cu bronz în Liga Campionilor. „Am încercat să facem un meci bun şi cred că am reuşit. Totodată a fost un meci şi ca să ne pregătim pentru a fi în formă la baraj. Am şi înscris, aşa că merg la baraj cu un moral la cote maxime, cu încredere totală că vom răsplăti acest public minunat cu un nou sezon în Liga Naţională”, şi-a exteriozat trăirile, după meci, Cristina Marcu.

Ultimele faze s-au derulat într-o atmosferă superbă, cu cei din tribune cântând pentru echipa gălăţeană, handbalistele de la CSU Danubius fiind aclamate îndelung şi după terminarea meciului.

De partea cealaltă, Cristina Neagu, declarată de trei ori cea mai bună handbalistă a planetei, a fost cea mai mare atracţie pentru numeroşii copii din tribună şi nu numai. Aceasta a răspuns simpatiei celor din tribune jucând aproape tot meciul, lăsând senzaţia că şi-a protejat braţul de aruncare în condiţiile în care a evoluat mai mult ca o coordonatoare a jocului echipei sale. La final, a fost asaltată de copiii lăsaţi să intre pe teren pentru a-şi atinge idolii şi a „rezistat” aproape o oră în mijlocul lor pentru a le oferi mult doritele autografe, sesiune care s-a prelungit apoi şi în zona vestiarelor.

Singura mică dezamăgire a fost rămânerea celebrului portar Paula Ungureanu pe banca de rezerve, deşi publicul a cerut-o în teren aproape de final, scandându-i numele.

Pentru CSU Danubius va urma turneul de baraj pentru rămânerea în Liga Naţională, care va avea loc la Cisnădie şi unde va juca vineri şi sâmbătă (25, 26 mai) cu echipe de pe locul doi şi trei din eşalonul secund. Tragerea la sorţi este progrată luni, 21 mai.

Citit 2041 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.