Dorinel Munteanu, rece cu Grigoraş!

Dorinel Munteanu, rece cu Grigoraş!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Munteanu speră ca declaraţiile ex-favoritului publicului să nu fie luate în seamă de jucătorii săi * „Nu cred că îi va părea rău lui Grigoraş dacă ne va învinge”, a spus antrenorul „oţelarilor”, după ce omul care pregăteşte Iaşiul a afirmat că va avea emoţii mari astăzi, la Galaţi *

OŢELUL GALAŢI – POLI IAŞI

Meciul va avea loc astăzi, de la ora 15.00 (în direct pe GSP TV);

Stadionul „Oţelul” – etapa a XI-a a Ligii I de fotbal;

Bilete: 10 lei (tribuna I), 7 lei (tribuna a II-a, peluze);

Echipele probabile:

OŢELUL: Kolev – Râpă, Sârghi, Jelev, Sălăgeanu – Neagu, Giurgiu – Antal, Paraschiv, Ibeh – Pena. Antrenor: Dorinel Munteanu;

POLITEHNICA: Pleşca – Buta, Straton, L. Munteanu, Pecnik – Ignatov, Bersnjak, Bratu – Miclea, Bujor, Constantin. Antrenor: Petre Grigoraş;

Arbitri: Teodor Crăciunescu (Rm. Vâlcea) – Eduard Dumitrescu (Piteşti), Bogdan Velicu (Bucureşti); rezervă – Cristian Sava (Bacău).

„Îl felicit că a fost cel mai tare…”

Grigoraş, cel mai tare din oraş. Aşa i s-a spus la Constanţa, oraşul de domiciliu, atunci când pregătea pe FC Farul. La Galaţi nu prea a fost rostită această rimă, dar i s-a dus buhul de meseriaş, de aceea a şi fost îndrăgit mult de public.

Ieri, într-o conferinţă de presă, actualul tehnician al Oţelului a fost întrebat ce părere are despre sintagma-slogan a lui Grig. „Îl felicit pe Grigoraş pentru că a fost cel mai tare, cum ziceţi dumneavoastră. În rest nu mă interesează ce a fost, mă concentrez doar pe prezent şi viitor. Ştiu atât: vreau să câştig meciul cu Poli Iaşi”, a replicat Dorinel Munteanu, uşor iritat de faptul că tehnicianul ieşenilor este, într-un fel, vedeta partidei de astăzi.   

„De ce n-a rămas aici?”

„Grigoraş a spus că Oţelul este o echipă mai bună decât Poli”, a sunat altă întrebare, iar Munti n-a mai aşteptat. A tăiat-o scurt: „De ce n-a rămas aici dacă zice asemenea lucruri?

„Pe mine mă lasă rece asemenea afirmaţii, eu vreau să câştig jocul. Am înţeles că a afirmat şi că ar vrea ca ambele echipe să câştige această partidă. Eu nu cred că îi va părea rău dacă ne va învinge, aşa că sper ca jucătorii noştri să nu aplece prea mult urechea la declaraţiile fostului antrenor”.

Dorinel crede că „cel mai bun din oraş” urmăreşte, astfel, să umble şi la coarda sensibilă a foştilor săi elevi. „Am jucători profesionişti şi nu trebuie să conteze pentru ei nicio declaraţie”, a mai spus Neamţul.

Vigli suspendat, Para incert

Marius Stan, cel care a colaborat cu Grig, a adoptat însă un ton mai moale. „Este firesc ca Grig să fie emoţionat la această reîntâlnire, e firesc să fim şi noi emoţionaţi, am lucrat atâta timp împreună… Un lucru e cert, însă: orice jucător sau antrenor care revine ca adversar face tot posibilul pentru a câştiga, pentru a demonstra că este mai bun”, susţine directorul general Marius Stan.

Oţelul n-are „armata” completă ca să-l răpună pe fostul „principal”: argentinianul Viglianti a fost suspendat o etapă după eliminarea de la Bistriţa, în timp ce căpitanul Paraschiv, care a suferit o entorsă de gleznă, va afla abia astăzi dacă poate să intre pe teren.   

Explicaţie foto: Petre Grigoraş este vedeta partidei de astăzi. Ce reacţie va avea oare la finalul meciului?

Citit 914 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.