Oţelul, cea mai grea deplasare de până acum

Oţelul, cea mai grea deplasare de până acum
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Echipa SC Oţelul Galaţi, aflată pe primul loc în Seria 1, va juca astăzi, cu începere de la ora 15.00, cu Foresta Suceava, pe terenul acesteia, în cadrul etapei a noua.

Pentru jucătorii Oţelului se conturează a fi cel mai dificil meci de până acum în acest tur de campionat, chiar dacă adversara ocupă doar locul 7 în clasament. Cei de la Foresta şi-au câştigat toate cele trei partide jucate pe teren propriu, deloc întâmplător, cel puţin prin prisma aprecierilor făcute de Ionuţ Niculcea, antrenorul de la Sporting Lieşti, după ce echipa sa a remizat acasă runda trecută (scor 0-0) cu adversara de astăzi a Oţelului. "Nu știam mare lucru despre echipa din Suceava, dar în meciul cu noi ne-am dat seama că este o grupare foarte bună, greu de învins. Nu întâmplător erau cu plus 4 la adevăr și cu 13 puncte. Cei de la Oțelul trebuie să se mobilizeze exemplar pentru a obţine un rezultat favorabil pe terenul acestora", a spus Niculcea.

Alin Pînzaru, antrenorul principal de la Oţelul, avea temele făcute pentru jocul de astăzi încă de duminica trecută, când ne spunea că "Foresta joaca bine acasă, au calitate. I-am văzut în două meciuri, o să fie un meci foarte interesant. În astfel de partide trebuie să ne arătăm valoarea. Suntem o echipă care vrea să promoveze şi vrem să batem tot".

Foresta are antrenor un tunisian, Selim Benachour, care a jucat până în 2005 la PSG, iar în lot sunt şase jucători străini, între care un italian şi trei francezi. Antrenorul secund al echipei din Suceava este fostul atacant de la Oţelul, Mihai Guriţă.

Misiunea echipei gălăţene este îngreunată şi de probleme de lot, fiind absenţi la acest meci patru jucători importanţi: Iorga, Onyeka, Zaharia - accidentaţi şi Ghiocel - suspendat.

Citit 3631 ori Ultima modificare Vineri, 19 Octombrie 2018 17:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.