Victorie pentru fotbalul gălățean și la comisiile FRF!

Victorie pentru fotbalul gălățean și la comisiile FRF!
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Echipa de fotbal feminin FC Universitatea Galați a câștigat și la FRF punctul obținut pe teren, în urma egalului (2-2) cu Universitatea Alexandria, meci disputat în deplasare, în a cincea etapă din Liga I de fotbal. Reamintim că în partida respectivă, adversarele au înscris golul prin care conduceau cu 2-0 în minutul 76. Jucătoarele gălățene au revenit, demonstrând și cu această ocazie că au caractere puternice, reducând din diferență în minutul 85 și apoi au fost răsplătite pentru modul în care au crezut în potenţialul propriu cu golul egalizator, înscris în minutul 90+3.

În Regulamentul de Organizare a Activităţii Fotbalistice (ROAF), publicat pe site-ul federaţiei în momentul disputării partidei respective, se menţiona că în prima liga la fotbal feminin sunt permise cinci schimbări, iar clubul gălățean a acţionat în consecinţă. La finalul partidei de la Alexandria, clubul oponent a formulat o contestaţie, prin care susţinea că FC Universitatea a depăşit numărul maxim de schimbări în timpul meciului, trei în opinia lor.

Conform directorului executiv al clubului gălățean, Marian Căpățînă, ”în urma acestei contestaţii, am fost informaţi că federaţia modificase regulamentul, reducând la trei limita de schimbări, aceasta fiind motivarea deciziei iniţiale a comisiilor federale, cea de a dicta meci pierdut cu 0-3 de către echipa noastră. Întrucât modificarea de regulament nu a fost adusă la cunostinţa clubului nostru, ca şi a celorlalte competitoare, ne-am adresat Comisiei de Recurs, demonstrând că am respectat întru totul conţinutul ROAF ce era publicat pe site-ul oficial al FRF la data disputării  partidei respective”.

”Cu eforturile meritorii ale juristului delegat de către clubul nostru, Cosmin Bărbieru, s-a demonstrat că AFC Universitatea Galaţi nu este vinovată de încălcarea regulamentelor. Astfel, Comisia de Recurs din cadrul Federaţiei  Române de Fotbal a admis recursul făcut de către noi şi a respins contestația formulată de CS Universitatea Alexandria, ca neîntemeiată. Decizia este definitivă și executorie pe plan intern, putând fi atacată doar TAS în termen de 21 de zile de la comunicare. Respectele noastre către membrii Comisiei de Recurs din cadrul FRF! Respect şi mulţimiri juristului Cosmin Bărbieru!”, se mai precizează într-un comunicat al clubului gălăţean.

Astfel, punctul obţinut pe teren de către jucătoarele care fac fotbal din pasiune va intra în bilanțul din turul campionatului.

Citit 3062 ori Ultima modificare Joi, 31 Ianuarie 2019 11:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.