Arcada, la un pas de titlu
Foto: Bucuria victoriei voleibaliștilor gălățeni (Sonia Baciu)

Arcada, la un pas de titlu
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

 

Voleibaliștii de la CSM Arcada au câștigat, în minimum de seturi, în fața formației SCM U Craiova, în ultimul meci de pe teren propriu din acest sezon. Gălățenii s-au impus, scor 3-0 (25-22, 25-20, 26-24), în meciul ce îi apropie de primul titlu de campioană. Partida din Sala Sporturilor ”Dunărea” a fost echilibrată, cele două adversare mergând ”cap la cap” mare parte din joc. Gazdele au gestionat mai bine finalurile de set, susținuți și de publicul spectator, și au încheiat meciului în numai 82 de minute. Pentru echipa antrenată de Sergiu Stancu au punctat Raici 20, Terzici 12, Bissette 5, Cuciureanu 4, Sanderson și Borovnjak - câte trei puncte. În urma acestui rezultat, CSM Arcada se menține pe primul loc în clasament, cu două puncte avans față de VM Zalău (66 p), care s-a impus (3-1) în disputa cu CS Municipal București, podiumul fiind completat de SCM U Craiova. 

Pentru a obține primul titlu de campioni, voleibaliștii gălățeni mai au nevoie de două puncte (o victorie cu minimum 3-2 în ultima etapă). Arcada va juca sâmbătă, în deplasare, cu Steaua, echipă pe care a învins-o de fiecare dată în acest sezon, de două ori cu 3-1 și o dată cu 3-0. VM Zalău va juca pe teren propriu cu Dinamo, iar craiovenii (cu 61 de puncte și ieșiți din cursa pentru titlu) vor juca, acasă, cu CSM București.

Citit 1812 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.