Simona Halep a învins-o pe Mihaela Buzărnescu

Simona Halep a învins-o pe Mihaela Buzărnescu
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

UPDATE - În duelul românesc de la Wimbledon, Simona Halep a învins-o în trei seturi pe Mihaela Buzărnescu, 6-3, 4-6, 6-2. În turul trei, Halep o va întâlni pe Viktoria Azarenka.


România este sigură că va avea cel puțin o jucătoare în turul trei de la Wimbledon, Simona Halep (cap de serie 7) și Mihaela Buzărnescu urmând să se dueleze, astăzi, în runda a doua.

Cele două s-au mai întâlnit o singură dată în carieră, în urmă cu 11 ani, într-un turneu care a avut loc la Monteroni D'arabia (Italia). Pentru prima dată în carieră, Simona Halep va întâlni, pe tabloul principal al unui Grand Slam, o adversară din România. Ultima oară când Simona Halep a întâlnit o româncă, la simplu, în circuitul WTA a fost în ianuarie 2018. Atunci, ea se impunea în semifinalele de la Shenzhen, în fața Irinei Begu, cu 6-1, 6-4.

Adversara Simonei, Mihaela Buzărnescu s-a declarat bucuroasă de această confruntare. "Mă bucur că sunt într-un Grand Slam din nou. Iau fiecare meci în parte şi încerc să mă bucur cât mai mult. Acum o întâlnesc pe Simona, e un meci aşteptat de foarte mulţi, de mult timp. Sper să fie un meci frumos şi cea mai bună să câştige. Mă bucur că suntem amândouă în turul secund", a spus ocupanta locului 53 WTA.

Simona Halep s-a calificat în turul secund după ce a trecut de bielorusa Aliaksandra Sasnovich (locul 36 WTA), scor 6-4, 7-5, într-un un meci în care a reușit să revină în setul secund de la 2-5. "Nu am mai făcut greșeli și am reușit să fiu mai agresivă. La un moment dat începusem să nu mai lovesc mingea, iar ea și-a putut face jocul. Iar când își asumă inițiativa, joacă bine. M-am simțit încrezătoare, chiar dacă era 2-5. Nu m-am gândit că o să intrăm în setul trei, mi-am zis să lupt pentru fiecare minge", a spus Halep, în cadrul conferinței de după victorie. Buzărnescu s-a calificat în turul secund, după ce a învins-o "lejer", scor 6-4, 6-4, pe americanca Jessica Pegula (72 WTA).

Câștigătoarea duelului românesc o va întâlni apoi pe învingătoarea dintre Viktoria Azarenka (Belarus, locul 40 WTA) și Alja Tomljanovici (Australia, locul 49 WTA).

Altfel, ieri, Monica Niculescu, beneficiară a unui wildcard, s-a calificat în turul secund, după ce a învins-o pe germanca Andrea Petkovici, scor 2-6, 6-2, 7-5. În această fază, Niculescu o va întâlni pe belgianca Elise Mertens. Tot ieri, urmau să mai joace trei românce: Sorana Cîrstea, Ana Bogdan și Gabriela Ruse, ultimele două venite din calificări.

Citit 1401 ori Ultima modificare Miercuri, 03 Iulie 2019 18:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.