Un gălățean, cu tricolorul la linia de sosire (FOTO)

Un gălățean, cu tricolorul la linia de sosire (FOTO)
O cursă istovitoare, dar plină de bucurie
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Gălățeanul Marinachi Benea a participat la una dintre cele mai intense curse de anduranță, în care și-a testat propriile limite pentru a aduce un zâmbet copiilor de la MagiCAMP, o cursă de 177 de km, de-a lungul coastei vestice a Franței - Ultra Marin du Morhiban.

”John” Benea, cum este cunoscut Marinachi de către prieteni, ne-a împărtășit experiența sa, una care l-a marcat, gălățeanul având ca obiectiv terminarea cursei în 35 de ore, deși timpul maximum autorizat de organizatori era de 42 de ore. ”Am ajuns joi (27 iunie) la Vannes, când afară erau 38 de grade, cu o întârziere a startului din cauza caniculei. Primii 80 de km i-am parcurs foarte bine, cu o viteză de 7,5-8 km pe oră”, a început ”John”.

Provocările au fost pe măsura cursei, căci de la km 90 acesta s-a resimțit, fiind la un punct să renunțe. ”Am simțit o durere în partea stângă și după o scurtă consultație telefonică cu medicul personal (n.r.- soția acestuia) am ajuns la concluzia că trebuie să o las mai moale și să consum cât mai multă apă. Ce părea a fi doar o durere banală s-a transformat într-o durere chinuitoare timp de 80 de km, timp în care doar am mers. Au fost și acele momente în care simți că nu mai poți și cei din jur își spun să te oprești”, a mai spus gălățeanul.

Acesta a fost motivat să continue cursa chiar de copilul pentru care alerga la istovitoarea competiție. ”Eu știam pentru cine lupt și cauza era destul de motivatoare, având în vedere că primisem în aceea zi, din partea celor de la MagiCAMP, un filmuleț cu Relu, acel băiețel minunat. Cursa a fost una încântătoare, s-a petrecut pe malul mării, porturi, zone sălbatice și parcuri de rezervație naturală. Cel mai dificil a fost solul traseului căci de multe ori era bituminat, rocă tare sau nisip umed. Majoritatea concurenților, după km 100 începeau și ei să meargă decât să alerge. După cei 90 de km de alergat și alți 40 de km de mers am fost nevoit să apelez la podolog pentru a-mi îngriji picioarele umflate și rănite. Am decis ca ultimii 17 km să îi termin în trombă și am început să alerg”, a completat ”John”.

Pe ultima parte a cursei, gălățeanul a fost încurajat de foarte mulți spectatori, care i-au dat energia necesară pentru a încheia, pe picioarele lui, competiția extenuantă, dar și foarte încântătoare. ”La linia de finish m-au așteptat familia și prietenii mei. În cele două zile de concurs, cu un timp oficial de 37 de ore și 43 de minute (locul 629 din 1266 de participanți), am făcut un duș și m-am oprit să dorm, două ore și jumătate”, a încheiat gălățeanul. Acesta ne-a spus că se pot face donații în continuare (magicamp.galantom.ro/org_supporters/view?id=7079), și că le mulțumește celor care au fost alături de el și l-au susținut în această ”cursă inedită”,unde a trecut linia de sosire cu tricolorul pe care este scris ”GALAȚI”, fiind însoțit de fiul său și de antrenorul personal, tatăl soției sale.

Pentru gălățean va urma o scurtă vacanță, iar apoi, în luna septembrie, el şi-a propus să urce pe Mont Blanc.

Citit 2564 ori Ultima modificare Luni, 08 Iulie 2019 12:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.