Oţelul Galaţi bate criza

Oţelul Galaţi bate criza
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Dacă în toamnă se târa, fiind în incapacitate de a-şi achita datoriile, clubul local de prim eşalon se laudă că în acest an îşi va permite să treacă strada * „Nu putem vorbi despre un buget clar, că nu ştim ce se întâmplă în ţara asta, dar vom intra în normalitate”, susţine directorul general Marius Stan *

Ce bani vor intra în visteria „oţelarilor”?

- 2 milioane de euro de la Combinatul ArcelorMittal Galaţi;

- 600.000 de euro din drepturile de televizare (a doua jumătate);

- 350.000 de euro din transferul lui Alexandru Bourceanu la FC Timişoara;

- 500.000 de euro de la Consiliul Local Galaţi.

Au scăpat de doliu

În toamna anului recent încheiat mirosea a tămâie în curtea Clubului de Fotbal Oţelul şi parcă se auzea şi cântul apăsat al preotului.

Patru salarii restante, primele de victorie neachitate dinaintea erei noastre, jucători care dezertau arătând cu degetul spectrul falimentului „oţelar” – iată un tablou care parcă a fost ascuns după vreun dulap din vestiarul formaţiei locale de Liga I.

Lefurile au început să vină – pe 15 ianuarie ar intra în întârziere a doua remuneraţie a lui Gabriel Paraschiv şi compania – iar previziunile conducerii grupării roş-alb-albastre nu mai sunt la fel de sumbre ca la începutul lui 2009.

„Dacă trecem de acest an este ca şi cum am câştiga campionatul”, spunea atunci directorul general al Oţelului, Marius Stan. Acum lucrurile stau altfel, iar tămâia a fost înlocuită de levănţică.

Cod verde, adică normalitate

„Sunt convins că returul acestui sezon competiţional va fi mai bun, pentru că am certitudinea că, din punct de vedere material, situaţia va fi cât de cât normală”, a afirmat Stan zilele trecute, la reluarea antrenamentelor de către jucătorii lui Dorinel Munteanu.

Ce înseamnă situaţie normală şi pe ce se bazează şeful Oţelului când decretează codul normalităţii?

„Vom plăti salariile la zi, la asta mă refer, iar primele vor fi achitate, de asemenea, la momentul potrivit. Acest lucru va conta foarte mult şi le-am spus jucătorilor că se pot concentra exclusiv pe fotbal”.

„Ştiu că le-a fost greu în toamna anului trecut şi, scoţând nişte puncte foarte importante pe finalul turului, au demonstrat că au caracter”, a comentat oficialul gălăţean.

La vară se scot jucători la mezat

Ca să ajungă aici, Oţelul a renunţat la câţiva jucători cu salarii consistente (Jelev a plecat la Steaua, Kolev va fi suspendat până în vară şi va trebui să plătească o amendă consistentă, iar Matei, David, Tănasă şi N’Kongue vor fi cedaţi temporar altor echipe).

„Nu putem discuta despre buget pentru că nu ştim ce se întâmplă în ţara asta. Am cheltuit pe tot anul 2009 doar trei milioane de euro, deşi ne propuseserăm vreo cinci”.

„Acum ne gândim doar la returul campionatului în curs: vine restul de bani din drepturile de televizare, vin banii pe Bourceanu şi intră în derulare şi contractul cu ArcelorMittal. E o situaţie OK”, a concluzionat Marius Stan.

Totuşi, ca să n-o păţească iarăşi la toamnă, directorul general al clubului de Liga I intenţionează să vândă în vară doi jucători. 

Explicaţie foto: Marius Stan zâmbeşte. Pare convins că 2010 nu-i va pune probleme

Citit 1416 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.