Zeci de gălățeni au înotat în Lacul Vânători
Foto: Aqua Sport

Zeci de gălățeni au înotat în Lacul Vânători
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Zeci de gălățeni, mici şi mari, au răspuns provocării clubului Aqua Sport, organizatorul "Cupei Lacul Vânători", eveniment care a marcat, pe plan local, Ziua Națională a înotului, sărbătorită în premieră în România.

Feedbackul primit a fost unul peste așteptările organizatorilor. "Nu ne așteptam să iasă atât de bine, încă de la prima ediție. A fost o vreme numai bună, cu un lac cu apă curată, fără valuri. Vrem să eliminăm, cu această ocazie, "mitul" că acest lac este impropriu. Am luat probe din mijlocului lacului, iar apa este potabilă", a spus Mihaela Hodină, de la Aqua Sport.

La eveniment au luat parte președinta federației de specialitate, Camelia Potec, și numeroși sportivi din Galați, Brăila, Tulcea și Bacău, legitimați sau doar amatori. De la Aqua Sport s-au remarcat: Eduard Forțu (locul 3, la 400 m), Rareș Bălan (locul 2, 400 m), Geanina Pintilie (locul 1, 400 m), Rareș Chirica (locul 2, 200 m), Raluca Boboc (locul 3, 200 m), Rareș Ivanov (locul 1, 200 m), Raul Ichim (locul 3, 200 m), Alesia Forțu (locul 1, 200 m), Maria Oprișan (locul 2, 200 m), Ana Ardelean (locul 3, 200 m), Elena Ghiur (locul 2, 100 m), Erica Grigore (locul 1, 100 m), Carla Dogaru (locul 1, 100 m).

De la CSM Galați s-au evidenţiat: Răzvan Hodină (locul 1, 400 m), Octavian Albu Elefteriu (locul 2, 400 m), Elena Sălăvăstru (locul 1, 400 m), Luana Iancu (locul 1, 200 m), Ariana Radu (locul 2, 200 m), Teodora Mihai (locul 1, 200 m), Andreea Petrea (locul 2, 200 m),, Miruna Ion (locul 3, 200 m) și Dorin David (locul 3, 200 m), la diferite categorii de vârstă, copii. Tot din rândul copiilor, înotătorii începători, coordonați de Ștefan Dolinescu, au fost pe podium la diferite categorii de vârstă. În proba de 400 m, Matei Cocu (locul 2), Iulian Codreanu (locul 3), Gabriel Tarbuc (locul 1), Mihai Matei (locul 1), Ana Ionescu (locul 1), Maria Grecu (locul 2) și Elena Pavalachi (locul 2). 

Clubul Sportiv Școlar Galați i-a avut pe podium pe: Codrin Nofit (locul 1, 200 m), Andrei Chirana (locul 2, 200 m), Damian Iorga (locul 1, 200 m), Rareș Ioniță (locul 2, 200 m), Denise Enache Ursan (locul 3, 200 m), Răzvan Dumbravă (locul 1, 100 m), Darius Stamati (locul 3, 100 m), Delia Rotaru (locul 1, 100 m), Maria Rubin (locul 3, 100 m), la diferite categorii de vârstă.

La open adulți, Mihaela Hodină (aqua Sport) a încheiat cursa de 400 m pe locul al doilea, fiind urmată fiind de Vlad Dan și Alexandrina Grigore, printre participanți fiind și un ciclist, Ion Cosovan (Clubul de Ciclism Galați), care a terminat pe locul 6, în timp ce la proba de 800 de metri, printre participanți a fost și o alergătoare, de cursă lungă, Anda Vieru (Run Smile Run Galați). În proba de 1.600 m, podiumul a fost format din Marcel Banciog, Mihaela Nicolau (ambii de la Aqua Sport), cunoscuți pentru rezultatele obținute la competițiile de masters (destinate persoanelor peste 25 de ani) și alergătorul Florin Dumitriu.

Această competiție poate fi considerată primul pas spre o normalitate dorită de pasionații de înot, mai ales în ape deschise, care astfel se pot antrena aici pentru concursurile viitoare, următorul fiind Aqua Challenge, de la finalul lunii iulie, de la Mamaia, în organizarea lui Răzvan Florea.

Citit 5228 ori Ultima modificare Miercuri, 10 Iulie 2019 11:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.