* Aşa a răspuns un băieţel de unsprezece ani când l-am întrebat dacă mai are timp să savureze inocenţa vârstei *
„Odihnă, doar noaptea”
Am intrat în discuţie cu părinţii câtorva copii care se visează peste ani tată de Mutu, Chivu sau, dacă Dumnezeu le va pune zdravăn mâna în cap, Cristiano Ronaldo.
Cu toţii mi-au vorbit despre calvarul copilaşilor care trag de dimineaţa până seara ca să ajungă „cineva în fotbal” sau, pur şi simplu, doar de dragul mişcării ca sinonim al sănătăţii.
Niciunul dintre ei nu s-a arătat speriat, ba chiar au ţinut să repete că-i încurajează să fie şi olimpici la matematică şi limba română, dar şi mingicari de renume.
„Băiatul meu are un program foarte încărcat. Totuşi, nu poţi să faci nimic în viaţă dacă nu munceşti. Odihnă? Doar noaptea, că ziua nu e timp”, povesteşte Săndel Chiosa, părintele lui Cosmin care în câteva zile va împlini unsprezece ani.
„La calculator, fără împuşcături”
„Se trezeşte dimineaţa la 6 şi jumătate, iar la 7.00 şi ceva e la ore. La 12.00 vine de la şcoală şi are la dispoziţie o oră şi jumătate pentru a mânca şi a-şi pregăti geanta pentru pregătire”.
„I-am angajat un învăţător pensionar pentru a-l ajuta să-şi facă temele”.
„La ora 14.00 merge la antrenament, iar după 15.30 se duce să-şi facă temele. La şase seara revine acasă şi, dacă n-a terminat de scris la domnul învăţător, continuă să-şi facă temele. I-am făcut program strict.”
La 8.00, opt şi jumătate trece la somn”, descrie Chiosa senior o zi obişnuită din viaţa juniorului care mai are timp de calculator abia în week-end.
„Nici atunci nu stă prea mult. Oricum, adună multe informaţii de pe Internet, că are nevoie şi la şcoală, şi dacă e să bage un joc, niciodată unul cu pistoale şi cuţite. Fără împuşcături!”, explică gălăţeanul care administrează o firmă din altă localitate.
E şi bun matematician
Cosmin nu pare traumatizat de stilul de viaţă la care s-a adaptat, ba chiar spune cu mândrie că uneori îi place matematica mai mult decât fotbalul.
„Nu ratează niciun concurs, dar dacă ar fi să aleg, vreau să-l văd fotbalist, nu neapărat un mare matematician. Investesc în el pentru a-l vedea acolo, sus”, îi ţine isonul domnul Săndel, pătimaş din cale-afară.
L-am întrebat pe pici când mai are timp să fie şi copil şi era să-mi cadă reportofonul din mână:
„Păi, marţea, când n-am antrenament!” Nu spunea trăsnăi, ca-n celebra emisiune de televiziune, ci vorbea chiar foarte serios, scărpinându-se la tâmplă.
Iată cum un individ de unsprezece ani poate călca cu graţie în picioare noţiunea de şomer…
Explicaţie foto: Cosmin Chiosa, unul dintre copiii pentru care nu există scuza „nu pot”
