Volei - Una caldă, una rece

Volei - Una caldă, una rece
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Primul cuplaj de volei al anului, CSM Arcada - CSU Belor, a oferit publicului gălățean două meciuri la extreme. Băieții s-au impus în mai puțin de o oră, scor 3-0 (13, 13, 9) în fața celor de la CS Universitatea de Vest Timișoara, și au urcat pe primul loc în clasamentul Diviziei A1, în timp ce fetele au pierdut, în set decisiv (11-15), cu studentele de la ”U” Cluj.

Campionii au abordat meciul cu toată convingerea în victorie, pe care și-au adjudecat-o în mai puțin de o oră de joc efectiv. Antrenorul Sergiu Stancu a demonstrat încă o dată, că la Arcada nu evoluează titulari și rezerve, ci toată lumea are statutul de jucător! Sâmbătă, tehnicianul gălățean a început meciul cu CS Universitatea de Vest Timișoara cu un ”sextet” mai puțin obișnuit, dar care și-a făcut cu prisosință treaba, neținând cont că dincolo de fileu se află o echipă situată în subsolul clasamentului, cu doar 10 puncte. În aceste condiții, scorul a ”curs” numai în favoarea echipei noastre, care s-a impus cu un clar 3-0 (13, 13, 9).

Evoluția scorului a arătat câteva egalități, doar în prima parte a actului inaugural, până la 6-6, iar de aici în teren s-a aflat o singură echipă. Setul I: 4-4, 6-6, 10-6, 14-9, 17-10, 25-13; setul II: 3-1, 7-2, 11-5, 16-6, 20-9, 25-13: setul III: 5-0, 7-2, 11-4, 21-7 și 25-9.

A arbitrat un cuplu ieșean, Cornel Gorban și Alexandru Puni, care avea să oficieze și meciul fetelor.

Echipa aliniată: Matei, Talpă, Carrasco, Terzici, Cuciureanu, noua achiziție - ucraineanul Gorcianiuk - Cabrera (libero). Au mai fost folosiți doar doi jucători: Cristudor și un al doilea ”libero”, tânărul Florin Gheorghe.

Cel mai eficient jucător al CSM Arcada a fost Matei, cu 17 puncte, din care 8 ași. El a fost secondat de Talpă 9 puncte, Cuciureanu 8 p, Carrasco 7 p, Terzici 4 p, Gorcianiuk 5p și Cristudor 2 puncte.

”Știam că echipa din Timișoara, cu tot respectul cuvenit lor, dar trebuie să fim serioși cu noi, că nu este cea mai bună formație din campionat, dar era ideal pentru noi să putem rula întregul lot pentru a ne pregăti pentru meciurile importante care urmează”, le-a mărturisit antrenorul gălățenilor.

În urma succesului de sâmbătă, CSM Arcada a urcat pe locul 1, cu 32 de puncte, devansând formația Dinamo, care a pierdut în fața celor de la VM Zalău, ambele având câte 29 de puncte, pentru locurile 2 și 3 în clasament.

În următorul meci, sâmbătă, Arcada va juca în deplasare, la Câmpia Turzii, un alt meci care nu le poate pune probleme gălățenilor.

Până atunci însă, miercuri, CSM Arcada va juca în Cupa CEV, la Galatasaray Istanbul, în optimile de finală ale competiției europene.

Surpriză neplăcută în derbiul studentelor

La startul meciului dintre CSU Belor Galați și ”U” Cluj se întrevedea o singură învingătoare, pentru că gazdele erau pe locul 6, cu 19 puncte, iar clujencele pe locul 9, cu doar 9 puncte. La aceste cifre se adăuga și avantajul terenului propriu, precum și sprijinul publicului, iar ecuația era deja rezolvată.

Pe teren, însă, locurile au stat cu totul diferit. Echipa noastră, care nu-și regăsește cadența din turul campionatului, parcă este o altă grupare în retur, nu a reușit decât rareori să realizeze ceea ce își propusese. Multe greșeli la preluare, în special, precum și în celelalte faze au făcut ca jocul să nu meargă. De ”vină”, credem că a fost și jocul avântat, cu multe reușite ale clujencelor, excelent coordonate de Sabina Miclea, o jucătoare experimentată care a realizat o serie de performanțe cu CSU Metal Galați.

Pentru fetele noastre a fost mult... chin și jale - ca și pentru suporteri - pentru mai bine de două ore.

Scorul a fost 3-2 pentru oaspete, acestea câștigând seturile impare: I cu 25-21, al III-lea cu 25--22 și al V-a, 15-11, gălățencele câștigând la scorurile de 25-18 și 25-21.

”Sextetul” aliniat de tehnicianul gălățean: Ivana Radonjci (Maria Roșca), Corral Bouza, Anamaria Berdilă (Sorina Miclăuș), Roxana Iancu (Talita do Nascimento), Daniela Lupescu, Borislava Saykova - Andreea Ispas (Violeta Stan) - ”libero”.

”În momentul în care nu dezvolți niciun fel de joc, indiferent de adversar nu ai nicio șansă. Am avut momente foarte lungi în care nu am realizat mai nimic, în care trăgătorii noștri au fost complet neinspirați. Lipsa de comunicare, de atitudine, cu situații tehnice care nu se regăsesc în programul nostru de antrenament, dar mai ales în cel de joc. Este inadmisibil ce s-a întâmplat, fetele trebuie să înțeleagă că acesta nu este ritmul unui campionat”, a declarat Bogdan Paul. 

Cele mai eficiente au fost: Ivana Radonjci, Anamaria Berdilă și Daniela Lupescu, cu câte 13 puncte (din care câte un as), urmate de Roxana Iancu și Borislava Saykova - 11 puncte, Talita do Nascimento 8 p, Maria Bouza 4 și Sorina Miclăuș 1 punct.

În runda următoare, CSU Belor va juca, în deplasare, la Rapid București.

Citit 2024 ori Ultima modificare Duminică, 26 Ianuarie 2020 17:51

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.