Tenis. Schimbări importante înaintea meciului România - Rusia

Tenis. Schimbări importante înaintea meciului România - Rusia
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Florin Segărceanu, căpitanul nejucător al echipei de Fed Cup a României, a anunțat că s-au produs unele schimbări de ultimă oră în componenţa echipei Rusiei, ceea ce, în teorie, poate crește șansele României.

În conferința de presă susținută marți, Segărceanu a vorbit despre adversarele pe care le vor întâlni fetele noastre pe 7 şi 8 februarie, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. Conform acestuia, Rusia a făcut unele modificări de ultimă oră în echipa care se va duela cu România. Astfel, Anastasia Pavlyuchenkova (locul 33 WTA) și Svetlana Kuznetsova (locul 49 WTA) nu vor mai face deplasarea la Cluj-Napoca, în locul celor două urmând să vină o singură jucătoare din afara listei cu cele convocate iniţial: Ana Blinkova (locul 54 WTA).

"Faţă de ceea ce au anunţat iniţial ruşii, sunt mici modificări în echipa lor. Nu au venit Kuznetsova şi nici Pavlyuchenkova... dar în rest echipa lor e completă. Au introdus o jucătoare nouă... (n.r. - Ana Blinkova). Dar pe celelalte trei le cunoaştem şi ştim cam ce se poate aştepta de la ele”, a declarat Segărceanu.

În acest context, lotul Rusiei va fi format din: Ekaterina Alexandrova (locul 29 WTA, 89 WTA dublu), Veronika Kudermetova (locul 38 WTA, 26 WTA dublu), Ana Blinkova și Anna Kalinskaya (locul 109 WTA, 95 WTA dublu).

Din lotul României, fac parte: Ana Bogdan (locul 90 WTA, prima rachetă a echipei), Irina Bara (160 WTA, 98 WTA dublu), Gabriela Ruse (166 WTA, 113 WTA dublu), Jaqueline Cristian (197 WTA, 168 WTA dublu) și Raluca Olaru (47 WTA dublu).

”Pe de o parte, simt un pic de presiune, fiind liderul echipei României. Pe de altă parte, iau acest lucru ca pe o oportunitate, ca pe o şansă. E un moment pe care l-am aşteptat mult timp, pentru că mi-am dorit foarte mult să joc. Iar acest moment a venit, cumva neaşteptat, dar a venit”, a spus Ana Bogdan.

Meciul dintre echipele naționale ale României și Rusiei va avea loc la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, după următorul program: vineri, 7 februarie, de la ora 16,00, iar sâmbătă, 8 februarie, de la ora 14,00.

Câștigătoarea se va califica la turneul final, ce va avea loc în 14-19 aprilie, la Budapesta.

Citit 1576 ori Ultima modificare Marți, 04 Februarie 2020 22:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.