Gabriela Ruse deschide ”balul” de la Cluj-Napoca. ”A doua linie” vrea victorie în Fed Cup (FOTO)
Foto: Sonia Baciu

Gabriela Ruse deschide ”balul” de la Cluj-Napoca. ”A doua linie” vrea victorie în Fed Cup (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

În urma tragerii la sorți de joi, 6 februarie 2020, au fost stabilite meciurile întâlnirii dintre echipele feminine ale României și Rusiei, în cadrul playoff-ului din Fed Cup, care are loc la Cluj-Napoca, vineri şi sâmbătă.

Astfel, partida de deschidere (vineri, ora 16.00) va fi între Gabriela Ruse (locul 166 WTA) și Ekaterina Alexandrova (locul 29 WTA), în timp ce Ana Bogdan (locul 90 WTA) va juca împotriva Veronikăi Kudermetova (locul 38 WTA).

"Mă așteptam să încep eu prima, mă bucur să fiu aici și sper să aduc victoria și punctul României. Nu simt presiune, iar emoțiile imnului mă vor determina să dau și mai mult pe teren", a declarat Gabriela Ruse, una dintre jucătoarele care se află la prima participare la Fed Cup.

Şi pentru Ana Bogdan va fi primul meci de simplu la o întâlnire de Fed Cup. "Mă simt emoționată, dar constructiv. Vom pleca de aici cu amintiri frumoase și, sperăm, şi cu victoria", a spus Ana Bogdan.

Sâmbătă, de la ora 14.00, vor avea loc partidele dintre Ana Bogdan și Ekaterina Alexandrova, respectiv, Gabriela Ruse și Veronika Kudermetova, iar meciul de dublu se va disputa între perechile Irina Bara/Raluca Olaru și Ana Blinkova/Anna Kalinskaya. De reținut că, în componența echipelor de dublu, pot apărea modificări de ultim moment, la decizia căpitanilor celor două formații.

Căpitanul-nejucător al României, Florin Segărceanu, este foarte încrezător în echipă. "Avem o echipă tânără, care va arăta ce poate. Deşi clasamentul este favorabil Rusiei, sperăm ca 2020 să fie anul în care a doua linie a tenisului românesc să rămână în istorie", a declarat Segărceanu.

Meciurile vor fi putea fi văzute în direct la Digi Sport și Telekom Sport 1.

Învingătoarea din această întâlnire se va califica la Turneul Final, care va avea loc la Budapesta, în perioada 14-19 aprilie, unde sunt acceptate direct Australia și Franța - finalistele de anul trecut, Ungaria și Cehia (wild card). Celelalte meciuri din play-off sunt: SUA - Letonia, Olanda - Belarus, Brazilia - Germania, Spania - Japonia, Elveția - Canada, Belgia - Kazahstan și Slovacia - Marea Britanie.

Citit 1145 ori Ultima modificare Joi, 06 Februarie 2020 21:01

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.