UPDATE. Patricia Ţig, retragere din finală

UPDATE. Patricia Ţig, retragere din finală
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

UPDATE. Gălăţeanca Patricia Ţig (105 WTA) s-a calificat sâmbătă în finala turneului ITF de la Nonthaburi (Thailanda), dotat cu premii totale de 25.000 de dolari, în urma victoriei, scor 6-1, 6-1, din semifinala cu Jodie Anna Burrage (20 de ani, locul 280 WTA). În ultimul act, disputat în compania unei alte jucătoare din România, Irina Fetecău (23 ani, 347 WTA), gălăţeanca a avut o problemă de ordin medical în urma căreia a abandonat la finalul primul set, la scorul 6-3 pentru Fetecău.

Patricia spera să-şi revină la timp pentru a putea juca mâine în turneul WTA de la Hua Hin (Thailanda), unde are meci în primul tur cu Wang Zafang (China, 56 WTA).


Patricia Țig, în finala din Thailanda | Gălăţeanca Patricia Ţig (105 WTA) s-a calificat în finala turneului ITF de la Nonthaburi (Thailanda), dotat cu premii totale de 25.000 de dolari, în urma victoriei cu britanica Jodie Anna Burrage (20 de ani, locul 280 WTA), cu 6-1, 6-1. În finala, una românească, Țig o va întâlni pe Irina Fetecău (locul 347 WTA). 

Cealaltă gălăţeancă din circuitul profesionist, Gabriela Talabă, venită din calificări, a produs surpriza în primul tur de la Midland (SUA, 100.000 dolari), trecând de Madison Brengle (79 WTA) cu 6-2, 7-6. Talabă a trecut şi de turul doi, 7-5, 6-2 cu Xu Shilin (China). În sferturile de finală, Talabă a pierdut, scor 4-6, 4-6, în fața americancei Shelby Rogers, favorita numărul 6. 

Citit 2136 ori Ultima modificare Duminică, 09 Februarie 2020 17:53

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.