Oţelul se reîntâlneşte, astăzi, cu fanii

Oţelul se reîntâlneşte, astăzi, cu fanii
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Formaţia lui Dorinel Munteanu începe după-amiază, de la ora 14, returul Ligii I, primul adversar fiind Internaţional Curtea de Argeş *„Vrem un stadion plin ca să putem trece de primul obstacol”, anunţă antrenorul „oţelarilor” * Intrarea la meci este liberă *

OŢELUL GALAŢI – INTERNAŢIONAL

Meci programat astăzi în etapa a 18-a a Ligii I de fotbal;

Stadionul „Oţelul” – ora 14.00 (netelevizat), intrarea liberă;

Echipele probabile:

OŢELUL: Grahovac – Râpă, Sârghi, Costin, Sălăgeanu – Neagu, Giurgiu – Iorga, Ibeh, Ilie – Axente. Antrenor: Dorinel Munteanu.

INTERNAŢIONAL: Popa – Matei, Pintilii, Chiricheş, Frăsineanu – Abiodun, Vezan, Menassel, Lazăr – Zăgrean, Stoianof. Antrenor: Ionuţ Badea.

Arbitri: Mugurel Drăgănescu (Breaza) – Florin Păunescu, Daniel Demetrescu (ambii din Rm. Vâlcea); rezervă – Andrei Chivulete (Bucureşti).

„Vrem oameni în tribune!”

7 meciuri, dintre care unul neterminat, 4 victorii, 2 egaluri, bla-bla. Nimic nu mai contează, „amicalele” din Antalya sunt de domeniul istoriei, iar ora primului joc oficial pe 2010 a venit parcă mai repede ca niciodată.

„Da, repet, sunt nerăbdător să înceapă returul!”, a exclamat Dorinel Munteanu la ultima conferinţă de presă dinaintea partidei, făcând apoi un apel la suporterii gălăţeni.

„Nu zgomotul ne interesează, că poate aşa s-ar apela la sistemul de amplificare al stadionului. Jucătorii vor să vadă oameni în tribune, să simtă că sunt susţinuţi din inimă. Vrem un start bun în noul an”, a spus fostul internaţional care promite un retur peste sezonul de toamnă: „Nu ştiu câte puncte vom aduna, dar sigur peste 22, câte am strâns în tur.”

Taberele se cunosc perfect

„Mi-e greu să alcătuiesc primul unsprezece, însă ştiu că voi păstra 20 de jucători în lot. Mă bucur că nu am probleme medicale”, a adăugat Dorinel, singurele sale absenţe fiind Gabriel Paraschiv şi Samoel Cojoc - ambii suspendaţi pentru cartonaşele primite în decembrie 2009.

Oţelul şi Internaţional, adversarul de astăzi, se ştiu cu ochii închişi, cele două echipe fiind cazate în acelaşi hotel pe timpul stagiului de pregătire din sudul Turciei. Au împărţit lifturile din „Titanic DeLuxe”, au înmuiat pâinea în aceleaşi sosuri şi au fost bătute de aceleaşi vânturi şi ploi de la malul Mării Mediterane. Fireşte, taberele s-au spionat reciproc şi la partidele de verificare. 

„De ce nu mai e televizat?”

Stadionul „Oţelul” arăta joi foarte bine, în ciuda zăpezilor căzute în această iarnă, gazonul fiind curăţat complet de mantia albă.

„Sper să ne putem desfăşura pe teren. Din punctul meu de vedere, o amânare a returului n-ar fi fost chiar aşa de rea”, a apreciat Munteanu, contrazicându-l astfel pe directorul general Marius Stan care s-a declarat partizanul respectării programului iniţial.

Antrenorul roş-alb-albaştrilor n-a plecat la antrenamentul echipei sale înainte de a se întreba de ce meciul nu mai este televizat conform planului de săptămâna trecută.

„Sper să nu ne trezim cu practici din trecut. Dacă partida a fost anunţată în programul TV, atunci trebuia să fie televizată!”, a conchis Munti, el lăsând să se înţeleagă că un meci desfăşurat departe de ochii opiniei publice ar putea suferi mutaţii. Cel mai probabil s-a referit la arbitraj.

Comentariu foto: Iată-i pe actorii preferaţi ai tribunelor din Ţiglina III! Veniţi să-i vedeţi pe stadion pe Costin, Axente, Cârjă, Giurgiu şi Râpă!

Citit 962 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.