Este în plan trecerea la sistem cu play-off

Este în plan trecerea la sistem cu play-off
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

La fel ca în mai tot ce înseamnă fotbal românesc şi cei de la AJF Galaţi îşi fac planuri pentru reluarea campionatelor judeţene, excluzând varianta anulării sau a declarării acestora încheiate pe baza clasamentelor de acum, din cauza pandemiei de Covis-19. Dacă situaţia o va impune şi se va intra în criză de timp, se ia în calcul inclusiv varianta schimbării sistemului competiţional şi continuarea cu un play-off, pentru a fi mai puţine meciuri în program.

Până acum, în fotbalul românesc s-a luat decizia încheierii sezonului doar în cazul campionatelor judeţene din Suceava, care au fost declarate încheiate, iar clasamentele de acum sunt considerate finale. Liviu Ciubotariu, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal  (AJF) din Galaţi, spune că nu ia în calcul, cel puţin deocamdată, luarea unei decizii similare.  „Cel de la Suceava s-a cam pripit în opinia mea, nu s-a consultat cu nimeni... Noi dorim să ne jucăm campionatele până la capăt. Este exclus, cel puţin deocamdată, să anulăm sau să le considerăm încheiate cu clasamentele de acum. Măcar în campionatul Ligii a IV-a vrem să se decidă pe teren câştigătoarea, să avem desemnată în urma meciurilor echipa care va merge la barajul de promovare în Liga 3. De altfel, asta doresc şi echipele, n-am pe nimeni care să spună că nu vrea sau nu mai poate”, a precizat Liviu Ciubotariu.

Preşedintele AJF-ului gălăţean a adăugat că, în cazul în care evoluţia situaţiei generate de epidemia noului coronavirus va duce la intrarea în criză de timp, este posibilă trecerea la un sistem cu play-off.  „Aşteptăm deciziile UEFA şi FRF, pentru a ne stabili datele de disputare şi să ne orientăm când putem să jucăm. Dacă chiar nu va fi timp pentru toate cele 12 etape pe care le mai avem în Liga a IV-a, luăm în calcul să continuăm cu reorganizarea într-un play-off, cu meciuri mai puţine. Se conturează să jucăm mult în iulie, iar pentru a reduce din efectele căldurii obişnuite din acea perioadă  vom pune meciurile la ore de începere cât mai spre seară”, a mai spus Liviu Ciubotariu.

S-a jucat doar o singură etapă

În acest an s-a apucat să se dispute, în 8 martie, doar meciurile primei etape din returul Ligii a IV-a şi tot o singură rundă din eşalonul al cincilea.

La Liga a IV-a, este o luptă foarte strânsă pentru câştigarea campionatului, implicit şi a locului de baraj pentru promovare, între Avântul Valea Mărului şi Zimbrul Slobozia Conachi, aflate în fruntea clasamentului cu avans mare faţă de restul competitoarelor. Echipa vălmăreană se află pe primul loc, cu un singur punct mai mult faţă de „zimbrii”. Ambele şi-au fortificat puternic loturile înaintea începerii returului, în special cu mulţi jucători care evoluaseră în Liga 3 în prima parte a sezonului la ACS Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi, echipă ce s-a retras în primăvară din competiţii.

În Liga a V-a, cu o etapă înaintea încheierii turului, pe primul loc se află ACS Lascăr Schela – 40 puncte, urmată de Flacăra Pechea – 32 p, Viitorul Umbrăreşti şi Mălina Smârdan – câte 27 puncte.

Citit 2997 ori Ultima modificare Marți, 14 Aprilie 2020 19:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.