Fotbal. Au scăpat de prelungirea cantonamentului

Fotbal. Au scăpat de prelungirea cantonamentului
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Fotbaliştii nu vor mai fi obligaţi să se pregătească în cantonamente închise, dar cluburile vor trebui să îşi asume răspunderea legală în acest sens, se arată în regulamentul privind condiţiile necesare pentru reluarea competiţiilor sportive organizate în aer liber din 1 iunie, cuprins în ordinul comun emis de Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Tineretului şi Sportului şi publicat, sâmbătă, în Monitorul Oficial.

”Prin derogare de la prevederile stipulate în anexa nr. 1 la Ordinul ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii nr. 583/842/2020, structurile sportive pot desfăşura activitatea de pregătire sportivă şi pot participa la competiţii fără a fi necesară continuarea măsurii de cantonament închis, pe baza asumării răspunderii, în condiţiile legii, în cazul apariţiei unei infectări cu virusul SARS-CoV-2 în rândul propriilor sportivi şi staff tehnic. În cazul în care structura sportivă îşi asumă decizia de a renunţa la cantonamentul în regim închis, aceasta întocmeşte proceduri proprii, specifice ramurii sportive, care să stabilească măsuri pentru protejarea sănătăţii participanţilor la activitatea sportivă, în condiţiile legii; în cazul în care se produce infectarea cu SARS-CoV-2 a unui participant la activitatea de pregătire sportivă sau la competiţie, se aplică toate normele legale în vigoare cu privire la izolarea suspecţilor şi contacţilor acestora, procedurile de anchetă epidemiologică şi măsurile legale dispuse de organele abilitate”, se arată în documentul citat.

Iniţial, permisiunea ieşirii din cantonament nu era prevăzută în regulamentul menţionat, iar în acest context mai mulți fotbaliști din Liga 1, dar și cei din conducerile cluburilor, și-au exprimat nemulțumirea în privința menținerii în cantonament închis și după reluarea antrenamentelor. Cosmin Frăsinescu, căpitanul formaţiei Politehnica Iaşi, a afirmat chiar că se va lăsa de fotbal în cazul în care trebuie să continuie să stea în regim de cantonament închis. „Eu unul nu mai stau în cantonament. Prefer să renunț și la contract, să mă las de fotbal, dar nu mai stau încă două săptămâni. Sunt lucruri absurde, e strigător la cer. Prefer să nu mai continui așa, pur și simplu m-am săturat. Și toți jucătorii au aceeași poziție”, spunea Frăsinescu vineri, după ce forma iniţială a noilor reguli emise de guvernanţi nu prevedea eliminarea măsurii cantonamentului.

Un alt motiv de nemulţumire este că, de astăzi, se permite organizarea de spectacole cu cel mult 500 de spectatori, dar fotbalul nu a fost inclus în această categorie.

Pot începe meciurile amicale

Reluarea campionatului Ligii 1 este planificată pentru 13 iunie, cu respectarea unei alte serii de reguli. Printre altele, echipele trebuie să ajungă la stadion în momente diferite, la fel fiind vorba şi la ieşirea pe teren pentru încălzire şi apoi startul meciului. Rezervele se vor echipa separat de cei care încep meciul în teren, iar în zona băncilor de rezerve se va suplimenta numărul de scaune, pentru a se păstra o distanţă de doi metri între persoane. Sportivii vor fi teştaţi din nou pentru Covid-19 cu 2-3 zile înainte de meci şi apoi la fiecare interval de 14 zile. De asemenea, arbitrii vor fi testaţi tot cu 2-3 zile înainte de meciurile la care sunt delegaţi.

Echipele de fotbal din Liga 1 şi Liga 2 şi-au reluat pregătirile după 15 mai, data ieşirii din starea de urgenţă, în regim de cantonament cu izolare strictă şi antrenamente în grupuri de cel mult patru sportivi. De astăzi, sunt permise antrenamentele cu întreaga echipă şi se pot organiza meciuri amicale, pregătitoare pentru cele oficiale.

Citit 1343 ori Ultima modificare Duminică, 31 Mai 2020 19:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.