Pregătiri în Bulgaria. ”Un cantonament pe cinste...”

Pregătiri în Bulgaria. ”Un cantonament pe cinste...”
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Astfel a apreciat antrenorul gălăţean Dorel Badiu perioada de pregătire care a avut loc în Bulgaria.

"Parteneri foarte serioşi, cei din conducerea Clubului Academik Sofia ne-au pus la dispoziţie cele mai bune condiţii. În primul rând, ne-au asigurat transportul de la şi la Galaţi, o facilitate cum foarte greu întâlneşti. Apoi, în localitatea Kiten (situat în apropierea oraşului Burgas) de pe litoralul bulgăresc, am beneficiat de condiţii excelente. Pe parcursul a zece zile, cei 19 sportivi români - 14 gălăţeni de la CS Universitatea şi Siderurgistul, cărora li s-a adăugat un grup de cinci bucureşteni, de la Sportul Studenţesc - au efectuat numeroase antrenamente comune, completate cu jocuri amicale, cu caracter de verificare. A fost o perioadă benefică ambelor părţi, ne-am împărtăşit din experienţa fiecăruia, spre binele badmintonului. Copiii noştri s-au simţit foarte bine, am stabilit noi prietenii cu colegii din Sofia, iar timpul liber l-am completat cu şedinţe de plajă, pe litoralul Mării Negre. Antrenamentele au avut loc dimineaţa şi după-amiaza, în sală, dar în special în aer liber". Acestea au fost aprecierile tehnicianului gălăţean, care a fost şi conducătorul delegaţiei noastre.

Iată numele sportivilor gălăţeni care au avut parte de o experienţă de înalt nivel: Claudia Gavriliuc, Delia Iftene, Flavia Dogaru, Ana Stăncioiu, Valentina Potârniche, Eliana Borca, Ştefan Constandache, Dragoş Gherasim, Tudor Mircică, George Şebănescu, Vlad Mocanu, Alexandru Ilie, Mario Necula şi Sebastian Iancu.

Despre perioada petrecută în Bulgaria ne-a povestit şi jucătorul Ştefan Constandache: „Într-adevăr, am avut parte de câteva zile splendide, alături de prietenii noştri din Sofia, în care am realizat o serie de acumulări care se vor resimţi în competiţiile oficiale. Credem că vom depăşi perioada neplăcută în care ne aflăm, iar spre finele anului vom putea să ne reluăm activitatea competiţională”.

După revenirea în Galaţi, antrenamentele continuă, întrucât se doreşte ca la întrecerile oficiale sportivii să se prezinte într-o formă cât mai bună.

Primul concurs oficial din toamna acestui an va avea loc în luna octombrie - Campionatul Naţional pentru juniori Under 19.

Citit 1509 ori Ultima modificare Miercuri, 22 Iulie 2020 17:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.