FOTBAL. Încă un duel pentru promovare. Oțelul, față în față cu Viitorul

FOTBAL. Încă un duel pentru promovare. Oțelul, față în față cu Viitorul
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Gălățenii de la Oţelul au de trecut încă o probă până la meciurile decisive din barajul de promovare, pentru a ajunge în Liga a II-a de fotbal la capătul sezonului.

Promovarea este cuvântul de pe buzele tuturor suporterilor Oțelului de mai mulți ani, dar în acest sezon obiectivul pare mai aproape ca oricând. Aflată deja pe loc de baraj, trupa lui Petre Grigoraș are nevoie să-și câștige meciurile pentru a-și îndeplini prima parte a obiectivului - participarea la barajul de promovare.

După succesul categoric obținut în primul meci oficial din 2021, gruparea roș-alb-albastră va reveni pe propria arenă pentru duelul cu Viitorul Ianca, formație pe care a învins-o în tur cu 1-0. De asemenea, trebuie menționat faptul că adversarul de astăzi al Oțelului a fost învins lejer în runda precedentă de către Dacia Unirea Brăila, o contracandidată a gălățenilor, scor 4-0.

Cristian Sîrghi, unul dintre liderii din teren ai Oţelului, consideră că omogenitatea este punctul forte pentru a fi îndeplinit obiectivul. "Echipa care va fi omogenă, de la conducere până la jucători, va reuși să promoveze. Este o emulație în jurul echipei, mai ales având în vedere jucătorii care au fost aduși, dar trebuie să uităm la ce nivel am jucat și să intrăm pe teren cu gândul doar la promovare".

Examenul testelor Covid a fost trecut cu biro de către toată lumea din tabăra Oțelului, astfel că singurul absent va fi Marquinhos, nerefăcut după o accidentare din cantonament.

Partida Oțelul - Viitorul Ianca este programată astăzi, de la ora 15,00, pe stadionul "Oțelul", și va putea fi urmărită live video pe contul oficial de Facebook al SC Oțelul Galați.

Sporting și Avântul caută revanșele

Cele două echipe din județ au de luat revanșe, după ce în tur au părăsit terenul învinse în fața adversarilor de astăzi. Sporting Liești primește vizita celor de la CSM Rm. Sărat (1-3, în tur) și nu concepe decât victoria în meciul de astăzi. Un succes le-ar facilita lieștenilor (19 puncte) clasarea pe locul al treilea în serie, poziție ocupată înaintea rundei chiar de oponenți (cu 21 de puncte). O singură indisponibilitate este în lotul pregătit de Ionuț Niculcea, cea a juniorului Bogdan Zărnescu (testat pozitiv la Covid).

Cei din Valea Mărului au un meci decisiv în deplasare, la Sportul Chiscani (0-1, acasă, în tur), întrucât cele două formații se află în dispută directă în subsolul clasamentului. Întregul lot este valid, iar antrenorul Gheorghiță Popa ne-a spus că jucătorii vor intra pe teren pentru a obţine toate punctele puse în joc.

Citit 1874 ori Ultima modificare Vineri, 19 Martie 2021 23:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.