CSM Galați, misiune dificilă pentru play-off

CSM Galați, misiune dificilă pentru play-off
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Echipa de baschet a Clubului Sportiv Municipal (CSM) Galați va participa la cel de-al doilea turneu al returului Ligii Naționale de baschet masculin. Aflată pe locul 10, formația pregătită de Florin Nini încă mai speră la urcarea între primele opt echipe ale campionatului, postură ce i-ar asigura prezența în faza de play-off la capătul jocurilor din sezonul regulat.

Gălățenii vor avea două teste infernal de dificile în acest turneu, ce sa va desfășura la Cluj-Napoca. Mai întâi, gălățenii vor juca mâine (ora 19:00) chiar împotriva gazdelor de la "U" BT Cluj-Napoca, liderul la zi, singura echipă din campionat fără eșec până acum. La nici 24 de ore distanță, duminică, de la 16:00, CSM Galați o va întâlni pe Steaua București, echipă aflată pe locul 5 înaintea turneului, cu șapte succese acumulate din 16 partide. Este o diferență de două victorii între cele două echipe, iar un eventual succes al gălățenilor cu Steaua i-ar apropia cu șanse de play-off, cu toate că obiectivul echipei este salvarea de la retrogradare.

În turneul următor, din perioada 2-3 aprilie, CSM Galați va fi formaţia care va sta, așa cum este cazul pentru fiecare echipă la câte un turneu.

Citit 1056 ori Ultima modificare Vineri, 26 Martie 2021 01:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.