Oțelul, fără antrenorul principal pe bancă

Oțelul, fără antrenorul principal pe bancă
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Antrenorul Oţelului, Petre Grigoraș, nu va face deplasarea cu echipa sa la Bacău, pe terenul unei formaţii care le-a încurcat recent pe contracandidatele roș-alb-albaștrilor.

Cu toate că, după victoria concludentă, scor 11-0, cu CS Făurei, fanii Oțelului au început să-și facă deja calcule pentru promovarea în Liga a II-a, drumul către al doilea eșalon trece astăzi pe la Bacău, unde gălățenii vor întâlni o echipă capabilă de surprize. CSM Bacău a remizat de două ori în acest sezon cu CSM Focșani, iar în runda trecută a obținut un egal pe terenul celor de la Dacia Unirea Brăila, așa că meciul se anunță mai greu decât pare la prima vedere. Cu toate că în tur Oțelul s-a impus, cu 4-0, cei de la Bacău au arătat un joc curajos, având multe ocazii la poarta apărată atunci de Ursu.

Din lotul deplasat de gălățeni la Bacău lipsește George Bârlădeanu, care va fi indisponibil mai mult timp după o accidentare, dar și antrenorul Petre Grigoraș, care și-a rupt tendonul la o partidă de fotbal-tenis și a suferit o intervenție chirurgicală. Pe modelul Tomas Tuchel la Paris Saint Germain în sezonul precedent, când antrenorul german a stat pe bancă la meciurile din Liga Campionilor cu piciorul în ghips, așa este așteptat să revină și Grig pe banca "oțelarilor", de la meciul următor, derbiul cu Dacia Unirea Brăila. Până atunci, la meciul de la Bacău, echipa va fi condusă de Sorin Haraga.

Meciul este programat astăzi, de la ora 17:00, și va putea fi urmărit în transmisiune directă pe contul oficial de Facebook al SC Oțelul și pe canalul oficial de YouTube al clubului.

Lieștiul și Valea Mărului, tot în deplasare

Avântul va juca tot în deplasare, astăzi, de la ora 17:00, și va întâlni Viitorul Ianca, echipă aflată pe locul 6, cu 22 de puncte (fără griji!), greu de bătut acasă. Cum meciul se va disputa pe un teren dintr-o comună învecinată (la Plopu), cresc șansele pentru vălmăreni, cu toate că cei de la Ianca vor avea tot interesul să le ajute pe contracandidatele celor din Valea Mărului, CS Făurei și Sportul Chiscani - formații din același județ. La brăileni joacă fostul "oțelar" Iorga, dar și Andrei Crăciun, de la United Galați (futsal), însă și vălmărenii au atuurile lor, printre care Marius Matei sau Daniel Gâță. În plus, oaspeții se vor deplasa cu garnitura completă.

De asemenea, Sporting Liești a jucat, ieri după-amiază, în deplasare, cu Dacia Unirea Brăila, având trei jucători indisponibili, întâlnirea terminându-se după închiderea ediţiei noastre.

Citit 3170 ori Ultima modificare Vineri, 09 Aprilie 2021 20:18

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.