Campion cu Oțelul, reprofilat în frizer

Campion cu Oțelul, reprofilat în frizer
Evaluaţi acest articol
(18 voturi)

Silviu Ilie, un fotbalist gălățean care a contribuit la cea mai mare performanță din istoria sportului rege la Galați, s-a apucat de o nouă meserie.

Lovit de accidentări și nemulțumit de atitudinea conducătorilor din fotbal, Silviu Ilie (33 de ani) s-a reorientat și a lăsat fotbalul deoparte, pentru a deveni frizer în propriul salon. În urmă cu zece ani, Silviu Ilie era pe culmile succesului în fotbal. Campion și supercampion cu Oțelul, decisiv în câteva meciuri grele ale acelui sezon, marcator memorabil al unicului gol de la Craiova, ori reușita decisivă din pasa lui Viglianti cu Dinamo. Acum, la zece ani distanță, Ilie ne-a spus că s-a decis să se implice personal în propria afacere.

”M-am gândit să am o activitate și pentru că în domeniul fotbalului nu mi-am găsit locul în ultima perioadă, în mare parte din cauza conducătorilor care nu susțin implicarea foștilor sportivi. Am vrut să încerc ceva nou. Dețin de mai mult timp salonul de înfrumusețare, iar acum am vrut să mă implic personal în propria afacere”.

Retrăind minunatele momente din urmă cu zece ani, în care devenea campion al României, Silviu Ilie regretă faptul că a avut accidentări care i-au stopat ascensiunea din carieră.

”Acum zece ani nu mă gândeam că fotbalul se va termina așa repede pentru mine. Așteptările erau foarte mari după ce am luat campionatul, aveam oferte din țară și din străinătate, dar a venit acea accidentare care mi-a pus capac. Avem un grup de whatsapp, noi cei care am câștigat campionatul cu Oțelul, și acolo ne scriem zilnic. Dintre foștii colegi, până acum Cojoc a zis că vine la mine să-l tund”, a spus Ilie.

De asemenea, Silviu Ilie suferă din cauza faptului că nu mai poate juca fotbal, cu toate că în ultimii ani a încercat inclusiv la nivelul ligii a patra gălățene.

 ”Cel mai greu în fotbal este să te lași. Aș juca fotbal non-stop toată viața, dar accidentările în lanț mă țin departe de ceea ce iubesc cel mai mult să fac”.

Carieră stopată de accidentări

Un stângaci tenace încă de la nivelul junioratului, Silviu Ilie a debutat de timpuriu la Oțelul, după care a fost împrumutat la concitadina Dunărea pentru a mai prinde experiență în liga a doua. A urmat apoi o perioadă foarte lungă în culorile Oțelului, cu care a dobândit cele mai mari performanțe din istoria fotbalului gălățean: câștigarea campionatului și a Supercupei. În 2014 a fost la un pas de un al doilea titlu de campion, de această dată cu ASA Tg. Mureș, dar înfrângerea de pe teren propriu chiar cu Oțelul a făcut să rămână doar cu titulatura de vicecampion. Măcinat de accidentări, a început să coboare nivelul înspre liga a doua, unde a jucat la Farul Constanța și Dunărea Călărași, pentru ca din 2017 să revină la Galați. A fost primul din generația campionilor care s-a alăturat proiectului suporterilor, cu noul club ce își propune să ducă mai departe numele Oțelului. A jucat în liga a patra pentru Oțelul, cu care a promovat în al treilea eșalon, iar apoi a mai trecut pe la mai multe echipe de județ, jucând fotbal de plăcere. În cariera sa are și trei selecții în echipa națională de seniori a României, plus alte 16 la selecționata de tineret. A jucat, de asemenea, într-un meci de gală impresionant între două echipe conduse din teren de Zidane și Ronaldo.

Citit 6422 ori Ultima modificare Sâmbătă, 17 Iulie 2021 00:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.