Echipele gălățene, în prim-planul competițiilor

Echipele gălățene, în prim-planul competițiilor
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Mai multe echipe din orașul nostru sunt angrenate în competițiile naționale în aceste zile ale sfîrşitului de săptămână.

Capul de afiș al acestui final de săptămână pentru echipele gălățene îl constituie meciurile echipei de hochei ale CSM Galați. Astfel, gălățenii, aflați în luptă pentru ocuparea unui loc de play-off la finalul sezonului regulat din Campionatul Național de hochei pe gheață au de jucat, la Patinoarul "Dunărea", împotriva principalei contracandidate la locul 4 - ASCH Fenestela. Cele două meciuri se vor juca astăzi și duminică, ambele de la ora 18:30. Înaintea acestor partide, gălățenii au un punct în plus față de adversarii din weekend, însă și două meciuri mai mult disputate.

Hygienium și Arcada, ambele în deplasare

În acest final de săptămână, ambele echipe gălățene de volei au meciuri în deplasare. CSU Hygienium joacă, astăzi, la Argeș Pitești (în tur, 1-3), în penultima etapă a sezonului regulat (Divizia A2). Băieții de la CSM Arcada se află în Transilvania, unde au de susținut două jocuri. Ieri-seară au întâlnit-o pe "U" Cluj, iar duminică vor juca cu Unirea Dej.

CSU, de la Cupă la campionat

Jucătorii de handbal de la CSU Galați (al doilea eșalon) au evoluat, joi după-amiază, în "Cupa României", cu CSU Suceava (prima ligă). Au învins sucevenii cu 42-31, însă tinerii jucători gălățeni au arătat un joc curajos, având chiar avantaj pe tabela de scor în anumite momente: 8-7 (min. 15) și 10-9 (min. 18). Principalii realizatori: Rareș Costea (11 goluri), Ionescu (6) și Soare (3). Astăzi, echipa pregătită de Florin Andronic are meci în turneul de promovare, cu CSU Pitești. Partida este programată să se dispute la Sala Sporturilor "Dunărea", de la ora 11:30.

Handbalistele, victorie la scor

Echipa feminină de handbal CSM Galați a susținut, joi, al doilea meci al returului Diviziei A (eșalonul secund), jucând în deplasare cu CNE Sf. Gheorghe. Superioare la toate capitolele, elevele antrenorului Valeriu Costea s-au impus cu scorul de 33-23 și se mențin pe primul loc, cu 36 puncte, urmate de Corona și Slobozia. Marcatoarele: Cristina Andrița (12 goluri), Mădălina Conache (7), Iasmina Ichim (4), Ana Maria Lopătaru (4), Mălina Bichir (3) și Iulia Eiler (3).

United joacă marți, baschetul are pauză

Celelalte două echipe de seniori gălățene angrenate în ligile naționale ale competițiilor sporturilor de sală, United (futsal) și CSM Galați (baschet), au program diferit pentru acest sfârșit de săptămână. United se pregătește pentru meciul de marți, de la Galați, din sferturile de finală ale "Cupei României", cu Sportul Ciorăști (Vrancea), în vreme ce baschetbaliștii sunt în pauză competițională, după ce reprezentativa României a avut de disputat meciul din calificări cu Albania (scor 101-84, joi seară).

Citit 1069 ori Ultima modificare Sâmbătă, 26 Februarie 2022 00:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.