VOLEI. „Cupa Arcada”, adjudecată de echipa Steaua

VOLEI. „Cupa Arcada”, adjudecată de echipa Steaua
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Timp de trei zile, Sala ”Florin Balaiș” din Galați a găzduit tradiționala competiție amicală de volei dotată cu ”Cupa Arcada”. Ca de obicei, și de această dată și-au dat întâlnire patru echipe de prim-eșalon, în frunte cu multipla campioană, CSM Arcada. Au fost trei zile cu meciuri utile pentru conducătorii echipelor, care au avut drept obiectiv principal verificarea potențialului de joc, cu o lună înainte de startul viitorului sezon.

Competiția s-a încheiat cu meciul celor mai galonate echipe – Arcada și Steaua. Echilibrul a planat permanent pe evoluția celor două grupări, acesta menținându-se până la ultimele schimburi de mingi. La 2-2 a fost nevoie de setul decisiv, de asemenea pe muchie de cuțit. Nu s-a încheiat la punctajul convențional, 15, ci s-a dus până la 20-18 pentru Steaua, cu mingi de meci de ambele părți. Astfel că bucureștenii s-au impus la limită, cu 3-2, dar și cu satisfacția cuceririi trofeului!

Rezultatul nu este o surpriză prea mare, pentru că jucătorii militari au obținut două victorii la zero și cu aceste două puncte din decisiv s-au clasat pe locul întâi. În cele două echipe finaliste au evoluat șapte dintre jucătorii naționalei – Bala, Rață, Butnaru și Kantor la gălățeni, respectiv, Dumitru, Iftime și Peța.

Iată rezultatele complete înregistrate în cele trei zile: CSM Arcada – VM Zalău 3-0, Steaua – CSM Constanța 3-0; VM Zalău – CSM Constanța 3-1, CSM Arcada – Steaua 2-3; Steaua – VM Zalău 3-0 și CSM Arcada – CSM Constanța 3-0.

Din lotul nou-promovatei CSM Constanța face parte și fostul jucător gălățean, Darlaczi, iar în lotul gălățenilor au evoluat și cinci jucători noi, transferați în această vară.

La finalul competiției a avut loc și festivitatea de premiere a jucătorilor și a invitaților speciali ai organizatorilor. MVP-ul competiției a fost desemnat jucătorul danez Madsen de la CSM Arcada.

Arbitrii turneului: Tudorel Arbunea (Brăila), George Grădinaru, George Ioneanu, Daniela Panaite și Ionuț Staicu (Galați).

Citit 1054 ori Ultima modificare Duminică, 11 Septembrie 2022 20:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.