* Fără transferuri de marcă şi cu niciun leu în vistierie pentru achiziţii, Oţelul Galaţi conduce în clasamentul Ligii I după două jocuri în care n-a primit gol * „Nu ne putem lua după clasament, am întâlnit doar două nou-promovate”, îndeamnă la calm directorul general al Oţelului, Marius Stan *
Predicţie: echipă de pluton
În urmă cu infrastructura, fără bani pentru a face transferuri de marcă (n.r. – nici măcar 10.000 de euro n-au fost aruncaţi în actuala campanie de achiziţii!), clubul gălăţean de prim eşalon este considerat unul de pluton şi în stagiunea 2010-2011.
Specialiştii nu se pot aştepta la mai multe din partea unei echipe fără nume mari în vestiar şi care în stagiunea precedentă a terminat a 8-a, e drept la numai 3 puncte de cupele europene.
Colac peste pupăză, înaintea campionatului curent Oţelul şi-a pierdut unul dintre golgeteri - pe Mircea Axente, întors la FC Timişoara, şi ca portar de rezervă a fost promovat un tânăr, Gabriel Abraham, care abia a terminat junioratul.
Start nemaiîntâlnit de 11 ani
Cu toate acestea, Oţelul are două victorii în primele două runde ale sezonului, performanţă cu care suporterii gălăţeni nu s-au mai întâlnit de 11 ani!
La începutul stagiunii 1999-2000, formaţia dunăreană reuşea un 3-2 la Gloria Bistriţa (goluri Tănase, Mihalache şi Tofan) şi o victorie-fluviu în faţa lui Extensiv Craiova: scor 8-2 (goluri Baştină, Tănase, D. Oprea 2, Mihalache 2, R. Niţă şi un autogol).
Omogenitatea „aluatului” pregătit de Dorinel Munteanu şi seriozitatea dovedită în faţa unor trupe mai slab cotate sunt primele secrete ale acestui start ca din tun. „Mă interesează mai mult să continuăm aşa, nu numai aceste victorii”, plusează tehnicianul roş-alb-albaştrilor.
„Suntem cu salariile la zi”
Este Oţelul un lider sărac al Ligii I? Iată o întrebare care-i displace directorului general Marius Stan.
„Nu se poate spune că avem cel mai mic buget din campionat, însă ştiu că multă lume crede asta. Mă bucur că, faţă de multe alte echipe, suntem cu salariile la zi şi trebuie să ţinem pasul cu obligaţiile faţă de jucătorii.”
„Au deja două prime de încasat în noul campionat. Drama noastră este că n-am avut nici măcar un leu pentru transferuri şi poate că altfel ar fi stat situaţia dacă ne-am fi permis să aducem câţiva jucători cu nume”.
„Totuşi, chiar şi aşa, avem o echipă bună şi putem pune probleme oricărui adversar din Liga I, depinde doar de noi. Că suntem pe primul loc după două etape, mai puţin contează. Să nu uităm că am jucat practic cu două nou-promovate”, a parat şeful „oţelarilor”.
Explicaţie foto: Ochiroşii (dreapta) şi compania au 6 puncte din 6, deşi nu formează una dintre formaţiile care şi-au anunţat intenţia de a câştiga campionatul