FOTBAL. Sporting Liești - Unirea Braniștea, orgolii și miză sportivă

FOTBAL. Sporting Liești - Unirea Braniștea, orgolii și miză sportivă
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Sâmbătă, la stadionul din Liești, este ziua marelui derbi județean, un meci din prima etapă a returului. Au mai fost astfel de derbiuri, dar parcă acesta stârnește un interes deosebit.

Sunt două echipe ai căror jucători se cunosc foarte bine, au și evoluat împreună, sub bagheta aceluiași antrenor (în cazul ambilor tehnicieni de la cele două formații). Este vorba despre meciul Sporting Liești – Unirea Braniștea, ai căror antrenori și-au pus amprenta pe calitatea fotbalului de la nivelul județului nostru. În tur a fost 0-0.

Prefațăm această confruntare cu intervențiile reprezentanților celor două formații. Cătălin Savu, antrenorul gazdelor din Liești, ne-a spus: ”Echipa noastră vine după un moral bun, după două victorii consecutive, la Dinamo Bacău și cu Aerostar acasă. Avem o foarte bună atmosferă în lot, pregătiți pentru acest derbi, un meci care nu are un favorit cert. Noi avem avantajul terenului propriu, al publicului și dorim un joc bun, dominat de fair-play.”

De partea cealaltă, Vali Vrânceanu, managerul echipei din Braniștea, ne-a declarat: ”Se anunță un meci echilibrat, iar rezultatul poate fi favorabil oricărei echipe. Venim după trei victorii consecutive și cred că se va impune echipa ai cărei jucători vor fi mai inspirați la ora meciului. Avem o singură indisponibilitate, Răducan, suspendat.”

Înaintea acestei runde, Unirea Braniștea se clasează pe locul al patrulea (poziție de play-off), în timp ce Sporting Liești vine din spate după numirea lui Cătălin Savu ca antrenor principal, pe locul al șaselea, la patru puncte distanță.

Partida se va disputa la Liești, sâmbătă, de la ora 15,00 și va avea o brigadă de arbitri condusă de Eduard Ioniţă (Tulcea).

Etape în campionatul județean

Cele două competiții organizate sub egida AJF Galați continuă cu meciurile din turul campionatului. În Liga a IV-a au loc jocurile etapei a noua, după următorul program: astăzi, Viitorul Umbrărești – Lascăr Schela (ora 15,00 – arbitru Florin Cobzaru, obs. Marian Stanciu); duminică, de la ora 12,00 – Victoria Independența – Avântul Drăgănești (Andrei Ghimiciu/ Dumitru Istudor), Alegria Matca – Gloria Ivești (Adrian Sava/ Teodor Aganencei), Voința Cudalbi – Siretul Cosmești (Gabriel Mihai/ Costache Ciubotariu), Agrostar Tulucești – Covurluiul Tg. Bujor (ora 14,00 – Ionuț Constantinescu/ Nicoleta Chirilă), meciul Luceafărul Berești – Muncitorul Ghidigeni este amânat.

Liga a V-a programează meciurile etapei a opta, duminică, ora 11,00: Flacăra Pechea – ACS Vânători (Gabriel Angheluță), Foresta Șendreni – Sporting Galați (Flavian Pavel), Inter Tudor Vladimirescu – Victoria Slobozia Conachi (Ionuț Bozean), Viitorul Frumușița – Mălina Smârdan (Cosmin Ursu), Prutul Vlădești – Zorile Grivița (Florin Cobzaru), Voința Cișmele – Șoimii Foltești (Ciprian Carp) și Răzeșii Valea Mărului – Siretul Piscu (Alexandru Marin), iar Viitorul Costache Negri are etapă liberă.

Sursa foto: Sportul Ilustrat

Citit 934 ori Ultima modificare Sâmbătă, 29 Octombrie 2022 10:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.