BASCHET. CS Municipal Galați, pe primul loc în Liga Națională!

BASCHET. CS Municipal Galați, pe primul loc în Liga Națională!
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Gruparea gălățeană a reușit să-și adauge în palmares cea de-a treia victorie la rând în campionat, astfel că a ajuns pe prima poziție, la egalitate ca număr de victorii cu CSM Oradea și SCM Timișoara, două dintre reprezentantele României în Cupele Europene. Gălățenii au câștigat, sâmbătă seară, scor 89-73, în deplasarea de la CSM Focșani. Dincolo de faptul că a fost obținută o victorie prețioasă în clasament, formația lui Florin Nini și-a luat și revanșa față de adversar după eșecul la limită din grupele ”Cupei României”.

Cel mai bun marcator al gălățenilor și al meciului a fost sârbul Luka Mitrovici, conducătorul de joc ce evoluează pentru prima oară în afara țării sale, cu 27 de puncte. Acesta a fost urmat de: Harris-Dyson (17 puncte), Calenic (13), Prijovici (13), Ciotlăuș (8), Petică (7), Heyes (4). În teren au mai fost trimiși la joc și tinerii David Stan, Ianis Păduraru, Meir Azaria, Theodor Gherman și Sebastian Boghean. Acesta din urmă are doar 14 ani și a fost meciul său de debut la seniorat. Victoria de la Focșani este cu atât mai valoroasă cu cât gălățenii au evoluat cu doar patru străini, față de șase jucători de peste hotare câți au avut adversarii.

Campionatul de baschet se întrerupe pentru acțiunile loturilor naționale, iar următorul meci pentru gălățeni va fi și primul de pe teren propriu din acest sezon, cu CSM Oradea, miercuri, 16 noiembrie, la Sala Sporturilor ”Dunărea”.

Sursa foto: CSM Focșani Facebook

Citit 1068 ori Ultima modificare Luni, 31 Octombrie 2022 07:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.