Deşi Cristiano Ronaldo a fost tot rezervă, Portugalia pornea cu statutul de mare favorită în sfertul de finală cu Marocul, de la Campionatul Mondial de fotbal Qatar 2022. Prima parte a meciului a fost în general echilibrată, cu o uşoară dominare lusitană, care n-a pus însă în mare pericol poarta africanilor. În schimb, în finalul primei reprize, En Nesyri (de la Sevilla) a sărit mult peste portarul portughez la o "centrare-ploaie" şi a înscris cu capul pentru 1-0. Europenii au replicat printr-un şut foarte frumos în bara transversală, dar Marocul a intrat la cabine în avantaj.
Intarea lui Ronaldo în repriza a doua a crescut puternic presiunea la poarta marocană, iar ocaziile de gol ale portughezilor s-au succedat una după alta. Defensiva Marocului a rezistat însă fără să primească gol, aşa cum a făcut-o şi în meciurile cu Croaţia, Belgia şi Spania, semn că este chiar una extrem de solidă. Africanii puteau chiar să mai înscrie pe final, ratând uluitor un contraatac în minutele de prelungire.
Calificarea Marocului în semifinale este o premieră în istoria Campionatelor Mondiale de fotbal, în penultimul act al competiţiei nereuşind să acceadă nicio echipă din Africa în cei aproape 100 de ani de istorie.