Echipa de fotbal Oțelul se reunește luni cu câteva modificări de lot

Echipa de fotbal Oțelul se reunește luni cu câteva modificări de lot
Evaluaţi acest articol
(23 voturi)

Dorinel Munteanu pornește luni, 9 ianuarie, cu antrenamente pentru pregătirea de înalt nivel a elevilor săi, în tentativa de a îndeplini cele două obiective complementare: calificarea în play-off și, apoi, promovarea în Superligă.

De luni, 9 ianuarie, de la ora 13:00 - când este anunțată adunarea elevilor lui Dorinel Munteanu - se dă startul unei noi provocări în curtea Stadionului "Oțelul". Gruparea gălățeană are de pregătit partea a doua a sezonului, una cu o misiune mai importantă și mai dificil de îndeplinit față de cele de până acum. Dar dacă există un antrenor pe care fanii gălățeni să se bazeze că va face o bună pregătire de iarnă, atunci acela este Dorinel Munteanu. "Este a doua pregătire de iarnă pe care o vom face, iar acest lucru va conta foarte mult pentru că jucătorii știu deja la ce să se aștepte și ce-mi doresc de la ei. Vreau să avem o echipă pregătită fizic în așa fel încât să facă față oricărui adversar", a spus Munteanu.

Pregătirea de iarnă la Oțelul va fi pusă la punct în două stagii. Mai întâi, pentru perioada de acumulări, la Vatra Dornei, după care, pentru partea tehnică și meciuri amicale, în Antalya (Turcia).

Mici modificări de lot la reunire

Pentru reunirea de luni se anunță prezența celor doi jucători transferați recent: Antonio Cruceru (sosit de la Unirea Slobozia) și Octavian Ursu (de la CSC Șelimbăr), dar ar putea să-și facă prezența și alți jucători noi, veniți fie în probe, fie dintre cei străini cu care s-au purtat negocieri în această perioadă de vacanță.

La capitolul plecări, doar atacantul Bokhashvili a fost confirmat până acum, dar e de așteptat ca alți trei să se alăture rubricii de despărțire: Kip, Markovici și Berisha. De asemenea, e de așteptat să lipsească de la antrenamente în perioada următoare Alin Nica, după ce a suferit o intervenție chirurgicală ca urmare a accidentării la finalul anului. Astfel, Nica va rata cel puțin prima parte a pregătirilor. Pe postul său va putea juca Octavian Ursu, transferat în această iarnă.

Cîrjan și Nedelea, doi dintre jucătorii accidentați pe final de 2022, vor reintra în programul echipei. Dacă primul are locul de neclintit în echipă, la Nedelea ar putea apărea surprize, în ideea în care oficialii Oțelului s-au interesat în ultima vreme de un fundaș stânga, în special pe filiera de jucători străini.

Un alt jucător care ar putea să nu prindă ambele cantonamente ar putea fi Denis Cireș, căruia i se caută o echipă de Liga a III-a la care să joace cât mai mult, după ce a ratat șansa de a-și câștiga un loc de titular la Oțelul în al doilea eșalon. El este însă un jucător pe care Dorinel Munteanu îl apreciază și va fi monitorizat în continuare, chiar dacă va fi cedat pentru a doua parte de campionat. Unirea Braniștea este principala favorită la împrumutul său, dar sunt și alte variante luate în calcul.

Oțelul a încheiat anul 2022 pe locul al treilea în campionat, când mai sunt de disputat doar trei etape din sezonul regulat.

Citit 4291 ori Ultima modificare Marți, 24 Ianuarie 2023 05:46

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.