Din sportul gălățean. O reușită demonstrație pe gheață

Din sportul gălățean. O reușită demonstrație pe gheață
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

HOCHEI. Cupa "Micul mare hocheist" a adunat la Patinoarul "Dunărea" din Galați peste 90 de copii. Aceștia s-au întrecut în sportul cu pucul și crosa și le-au arătat părinților și comunității că sportul lor îndrăgit a început să devină pasiune. Conducerea clubului Dunărea mulțumeşte grupărilor participante, Olimpia Ploiești și Triumf București, familiei Rusu, care a fost principalul sponsor al competiției, CSM Galați (partener în organizare), doamnei dr. Carmina Mușat, care a fost și de această dată alături de sportivi, părinților și tuturor celor care au participat la frumoasa luptă a viitorilor hocheiști.

TENIS. La Arena ProTenis s-a desfășurat Circuitul Național de Iarnă F.R. Tenis Under 14 - Brașov Cup. În turneul feminin, gălățeanca Teodora Miron (de la Viva Club Tenis) a ajuns până în turul al doilea al tabloului principal: 6-1, 6-3 cu Eva Elena Roșca (Daimon  Sport Club) și 6-7 (4), 6-3, 3-6 cu Briana Giuvelic (CSM Brăila). La dublu, făcând pereche cu Rebeka Mirică (Dinamo București), Teodora a învins cuplul Sara Cozma/ Ioana Săraru (Timișoara/ Cugir) în trei seturi, dar a cedat în fața perechii Olivia Nagy/ Elena Mateas (Târgu Mureș/ Arad).

Grupaj realizat de Gh. Arsenie, M. Petrescu

Citit 720 ori Ultima modificare Luni, 23 Ianuarie 2023 13:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.