HOCHEI. Succes dublu, cu scoruri categorice

HOCHEI. Succes dublu, cu scoruri categorice
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

HOCHEI. Vineri și sâmbătă, echipa CSM Galați a reușit două succese clare, cu 22 de goluri marcate, în Campionatul Național de seniori la hochei pe gheață. Cele două succese au fost obținute cu scorurile de 16-2, respectiv, 6-1, cu Sapientia U23. După 24 de meciuri disputate, CSM Galați se află pe locul al patrulea în clasament, cu 44 de puncte. Următoarele meciuri vor avea loc, marți și miercuri, tot la Galați, cu ACSH Gheorgheni.

Din sportul gălățean

BADMINTON. La Galați, s-au desfășurat întrecerile fazei județene a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la badminton. Organizatorul, Inspectoratul Școlar Județean, a fost sprijinit în realizarea acestei acțiuni de către Liceul cu Program Sportiv și de Clubul Siderurgistul.

După meciuri interesante, la băieți s-a impus Matei Slavu (Colegiul Național "Costache Negri"), iar la fete campioana europeană Daria Irina Gherasim (Liceul cu Program Sportiv). Clasamentele finale arată astfel: Matei Slavu (CNCN), Ionuț Nistor (Școala 28) și Bogdan Balaban (Școala 12), respectiv, Irina Gherasim (LPS), Mădălina Panaite (CNCN) și Sabina Domnițanu (Școala 11).

ARBITRAJ. Gălățeanul Adrian Viorel Cojocaru a avut parte de un meci fără public, dar cu goluri multe. FC "U" Craiova, antrenată de italianul Nicolo Napoli, a surclasat-o pe Universitatea Cluj, cu 5-0 (3-0), după o prestație de excepție. Și arbitrajul brigăzii conduse de gălățean a fost fără cusur.

Grupaj realizat de Gh. Arsenie, M. Petrescu

Citit 919 ori Ultima modificare Duminică, 05 Februarie 2023 18:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.