CSM Arcada și Steaua, înaintea marii finale naționale

CSM Arcada și Steaua, înaintea marii finale naționale
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Două zile până la adevăratele meciuri.

Ne apropiem de debutul jocurilor marii finale a campionatului naţional de volei masculin Divizia A1 de volei.

O competiție cu câteva echipe puternice, care au dominat disputele - patru dintre ele fiind în frunte. Acestea au jucat mai departe, CSM Arcada a eliminat-o pe Dinamo (în două meciuri), iar Steaua (care a condus clasamentul în sezonul regulat) a dispus de Craiova după trei întâlniri.

Astfel, au ajuns să-și dispute importantul trofeu CSM Arcada - campioana ultimelor patru ediții, respectiv Steaua, un nume de tradiție al voleiului românesc. Bucureștenii reprezintă o grupare puternică, dar care n-a mai pupat trofeul din 1990, astfel că și-l dorește cu înverșunare.

Cum, în această perioadă, nici Dinamo n-a strălucit (având 27 de ani fără să câştige trofeul cel mai important), titlurile naționale au ajuns în vitrinele cu trofee ale echipelor Tomis Constanța, Deltacons Tulcea, SCM Zalău, SCM U Craiova, Tricolorul Ploiești și Arcada Galați.

Cel mai bun din cinci meciuri

Conform regulamentului desfășurării competiției naționale, marea finală va fi adjudecată de echipa care va ajunge prima la trei victorii (indiferent de numărul seturilor). Începutul va fi duminică și luni (30 aprilie și 1 mai), în Capitală, cu primele două meciuri, în Sala ”Mihai Viteazul”. Vor urma alte două jocuri la Galați, pe 5 și 6 mai, iar dacă va fi nevoie, cel de-al cincilea joc va avea loc tot la București, grație clasării mai bune în sezonul regulat.

Pentru a răspunde la ideea din titlul acestui material, să spunem că sunt meciuri de cel mai înalt nivel posibil pentru campionatul românesc. Acestea le depășesc, categoric, prin importanță pe cele din campionat: printr-o încărcătură aparte, o miză uriașă, implicarea publicului spectator etc. Se vor afla în arenă două grupări cu jucători valoroși, bine pregătiți, conectați la tensiunea meciurilor.

Primele două jocuri se vor bucura de prestația a doi dintre cei mai apreciați arbitri – internaționalii Paul Szabo (Oradea) și Bogdan Stoica (București).

Concentrarea și determinarea, decisive

Jucătorii de la CSM Arcada vor aborda cu toată încrederea primele jocuri. S-au pregătit cu toată atenția, își cunosc bine adversarul și sunt gata să-și dispute șansele cu toată tăria. Nu în ultimul rând, ca importanță, gălățenii vin din postura echipei care are de partea sa un istoric favorabil la ultimele patru ediții de campionat - toate câștigate.

"Sunt cele mai tari și importante meciuri ale acestui final de sezon. Întâlnim o echipă puternică, ce a dominat întregul campionat și își dorește mult trofeul. Suntem pregătiți pentru a ne ridica la nivelul adversarului, vrem să-l depășim şi să ne adjudecăm titlul. Nu va fi deloc ușor, dar o astfel de izbândă merită tot efortul nostru. Sperăm ca la ora fiecărui joc băieții să se afle într-o bună stare fizică, psihică și emoțională. Vor fi cinci jocuri în care se va impune echipa cu o concentrare maximă, care va greși mai puțin și aceea sperăm să fim noi", ne-a spus Sergiu Stancu, antrenorul de la CSM Arcada.

Lotul gălățean va pleca mâine în Capitală şi va mai efectua o şedinţă de pregătire pentru menținerea în priză a jucătorilor. Va face deplasarea întregul lot: Bala, Talpă, Lescov, Malescha, Madsen, Vilimanovici, Kantor, Cristudor, Mihălescu, Butnaru, Rață, Magdaș și Smits.

Citit 965 ori Ultima modificare Sâmbătă, 29 Aprilie 2023 22:27

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.