BASCHET. CSM Galați începe disputa cu CSM Târgu Jiu

BASCHET. CSM Galați începe disputa cu CSM Târgu Jiu
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Liga Națională de baschet masculin a ajuns în penultima fază, în care CSM Galați are de jucat, în grupa locurilor 11-14, cu CSM Tg. Jiu. Prima dispută are loc astăzi, 28 aprilie, de la ora 18:30, la Sala Sporturilor "Dunărea". Se joacă în sistemul "cel mai bun din trei meciuri", cu returul la Tg. Jiu, marți, 2 mai. În caz că este nevoie de al treilea duel, acesta va avea loc la Galați, pe 5 mai, deoarece trupa lui Florin Nini a avut o clasare mai bună în sezonul regulat.

"Suntem pregătiți și motivați să abordăm partidele cu echipa din Tg. Jiu. Nu va fi ușor, pentru că întâlnim echipa care a eliminat-o pe Steaua în turul precedent, dar vom încerca să ne facem jocul și să trecem mai departe, pentru o clasare cât mai bună. Avem și câteva indisponibilități, dar sperăm ca până la ora partidei să fim cât mai aproape de formula completă de jucători", a spus Florin Nini, antrenorul CSM Galați.

Cei doi jucători incerți sunt americanii TJ Gibbs și Juhwan Harris-Dyson, ambii accidentați, dar se speră ca măcar unul dintre ei să fie refăcut și trecut pe foaia de joc.

În cealaltă confruntare a grupei gălățenilor se înfruntă CSM Petrolul Ploiești și CSM Tg. Mureș. Învingătoarele celor două dispute vor juca pentru locurile 11-12, iar învinsele vor lupta între ele pentru clasarea finală pe pozițiile 13 sau 14.

Citit 1036 ori Ultima modificare Vineri, 28 Aprilie 2023 05:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.