COMPETIȚII. Echipele gălățene de handbal și fotbal susțin, miercuri, noi jocuri în competițiile naționale.
Handbalistele de la CSM joacă cu Rapid București, de la ora 18,00, în Sala "Dunărea", o partidă care reține atenția.
De la ora 17,00, fotbaliștii echipei Sporting Liești dispută meciul din deplasare cu Voința Limpeziș, din prima etapă a returului play-out al Ligii a III-a. De notat că echipa lieșteană a încheiat cu succese pe linie toate meciurile din tur și se clasează pe locul I în play-out, cu 42 de puncte. Unirea Braniștea a jucat ieri la CSM Rm. Sărat, în play-off, tot în Liga a III-a.
HANDBAL. Junioarele I ale ACS Lucian Bute debutează, miercuri, la turneul final al Campionatului Național. Turneul are loc la Turda, iar elevele antrenorului Cristian Preda vor juca, în primă fază, cu CSS Caracal, CSS 2 Baia Mare și CSM Bacău.
CAIAC-CANOE. Un start bun de sezon competițional. Sportivii Clubului Dunărea Galați au bifat următoarele rezultate în cadrul Campionatului Național de primăvară: Ioana Sandu - 2 medalii de aur, o medalie de argint, Diana Potoraca - locul 5, Ștefan Drăgan - o medalie de argint și una de bronz, George Serafincianu - locul 6, Albert Anghel - 2 medalii de bronz și Mihai Chiriac - 2 medalii de bronz.
Grupaj realizat de Gh. Arsenie, M. Petrescu