Voința Cudalbi și Muncitorul Ghidigeni, în finala „Cupei României”

Voința Cudalbi și Muncitorul Ghidigeni, în finala „Cupei României”
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Miercuri după-amiază s-au disputat cele două meciuri semifinale ale etapei județene din "Cupa României", în care au ajuns cele mai bune patru echipe.

Pe terenul din Tg. Bujor au jucat gazdele de la Covurluiul și campioana Ligii a IV-a, Voința Cudalbi. A fost un joc disputat multă vreme sub semnul echilibrului și cu 0-0 la pauză. După reluare, oaspeții au avut o lovitură liberă de la 25 metri, iar fundașul Marian Cârjă (fost la Oțelul) a șutat cu precizie înscriind imparabil. Până la final, a mai marcat Dragomir, la capătul unui corner, ducând tabela la 0-2.

Arbitrul Alexandru Burloiu a condus echipele.

Covurluiul Tg. Bujor: Galaction - Ciobanu, Stoica, Vârgolici, Ghimpu - Mohorâță, Eni, Moise, Spânu - Coroiu, E. Dumitru. A mai jucat: Tănasă (antrenor Damian Băncilă).

Voința Cudalbi: Vicol - Andrei, Cârjă, Antofe, Dajboc - Ciotârcă, Chiciuc, Dragomir, D. Popescu - Stoian, M. Matei. Au mai jucat: Ștefan, Bălan (antrenor Gelu Munteanu).

* Un meci foarte interesant a fost și pe Stadionul "Siderurgistul", unde s-au confruntat Șoimii Foltești și Muncitorul Ghidigeni. Au fost multe goluri marcate, dar și evoluția scorului a atras atenția. Primii au înscris "gazdele" din Foltești, dar la pauză a fost 1-2. Tabela s-a dus apoi la 1-3, pentru ca până la final gazdele să reducă din diferență, pentru 2-3. Marcatori: Lupu, Struță/ Seros, Vasile Catrin și Bogdan Catrin.

Finala județeană a "Cupei României" va avea loc pe stadionul din Liești, duminică, 11 iunie, de la ora 11.00.

Citit 1031 ori Ultima modificare Joi, 08 Iunie 2023 18:03

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.