Șoimii Foltești, campioana Ligii a V-a

Șoimii Foltești, campioana Ligii a V-a
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Despre echipa Șoimii Foltești se poate spune că are o istorie aparte. A activat multă vreme în eșalonul al cincilea, după care a avut o perioadă de peste zece ani de inactivitate. De 3-4 ani, a revenit în același eșalon. Saltul în evoluție l-a făcut în ultima ediție de campionat, când s-a remarcat printr-o bună organizare, care a generat rezultate deosebite. După un tur echilibrat, în partea a doua a campionatului, cei de la Șoimii au venit cu un plus de calitate în joc, generată în special de forța grupului. Așa se face că fluierul final  al sezonului i-a găsit pe jucătorii din Foltești în fruntea clasamentului Ligii a V-a. Dar iată cum se prezintă această ierarhie: 1. Șoimii Foltești 67 puncte, 2. ACS Vânători 63 p, 3. Foresta Șendreni 60 p, 4-5. Prutul Vlădești și Viitorul Costache Negri - câte 52 puncte.

Duminica trecută s-au disputat patru din cele cinci meciuri restanță, încheiate cu rezultatele: Inter Tudor Vladimirescu - Prutul Vlădești 1-1, Mălina Smârdan - Răzeșii Valea Mărului 3-0, ACS Vânători - Zorile Grivița 13-0, iar liderul și campioana Ligii a V-a a jucat cu Foresta Șendreni, scor 1-3 (marcatori: Grigoriță/ Mărăcine, Voicu, Chiriac). A fost un joc echilibrat, 1-1 până spre finalul meciului, oaspeții punctând victorios în minutele 84 și 90.

A arbitrat Gabriel Mihai următoarele formații.

Șoimii: Corjenco - Struță, Andrei, Grigoriță, Trifan - Munteanu, Barbu, Păpăruș, Purcaru - Constantinescu, Lupu. Au mai jucat: Guradeschi, Necoliță, Drilea, Albu și Caculea (antrenor Marian Trincă).

Foresta: Paharnicu - Basalic, Chiriac, Gherghel, Dublea - Gheorghiță, Lazăr, Mărăcine, Vițel - Necula, Voicu. Au mai jucat: Munteanu și Chiriță (antrenor Laurențiu Marinescu).

La final a avut loc festivitatea de premiere. Echipa Șoimii a primit cupa pentru primul loc, diplome, medalii și mingi. Recompense au revenit și echipelor de pe locurile doi și trei, cele din Vânători și Șendreni, care au primit cupe, diplome și mingi.

În acest sezon, a mai rămas de disputat o singură partidă restanță, Prutul Vlădești - Siretul Piscu, ce va avea loc pe 9 iulie.

Citit 1248 ori Ultima modificare Miercuri, 05 Iulie 2023 04:49

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.