Miercuri au avut loc alte meciuri de verificare pentru echipele din Liga a III-a. Cu zece zile înainte de startul oficial, Unirea Braniștea s-a deplasat la CSM Adjud, pentru ultima verificare. Meciul s-a încheiat nedecis, 3-3, după ce brăniștenii au avut 3-1 pe tabelă. Un joc cu ocazii multe și cu Unirea la timonă majoritatea timpului, util până la urmă. Oaspeții au punctat prin Marc Cireș (două goluri) și Lefter - toate din acțiune, în timp ce vrâncenii au egalat prin două faze fixe, 11 metri și lovitură liberă, plus un autogol.
Echipa aliniată: Paharnicu - Mihai, Enache, Manea, Hilohi - D. Cireș, Murgoci - Țicămucă, Răducan, M. Cireș - Lefter. Au mai intrat: Postelnicu, Popa, Olteanu, Jordan, Vasile, Dragomir, Docuz, Gherase și Grădinaru.
Sporting Liești a jucat acasă cu una din fruntașele seriei, Aerostar Bacău. Echipa lui Cătălin Savu a început foarte bine și a punctat chiar în minutul 3, prin Grigoraș. În continuare, însă, au intervenit unele greșeli în defensivă și tabela s-a dus în favoarea băcăuanilor, 1-2, scor cu care s-a încheiat meciul.
Lieștenii au început cu: Cilighidreanu - Podașcă, Iacob, Maftei, Bădilaș - F. Dima, Crihană, Florea, Al. Stan - Grigoraș, Mihu. Au mai intrat: Vădeanu, A. Brăneț - Hodorogea, Lovin, D. Dima, C. Dima, Sevastian, Chiriac, Prepeliță, Costea, Cehovici și Țopa.
Vineri, de la ora 18:00, Sporting dispută ultimul meci amical, în deplasare, la CSM Rm. Sărat.