Weekendul n-a fost deloc favorabil pentru echipele din județul nostru, ambele părăsind terenul învinse.
Mai întâi a jucat Sporting Liești, la liderul seriei – CSM Focșani, meci încheiat cu o înfrângere urâtă, 1-5 (1-2). Oaspeții s-au descurcat doar o repriză, când au revenit după 0-2 și au înscris prin Chebac. Au mai încercat o echilibrare, dar a venit un penalti pentru focșăneni. ”În urma unei simulări – în care arbitrul Porumbel (Călărași) – a văzut 11 metri. În schimb, la 0-1, faultul în careu asupra lui Stan a fost trecut cu vederea”, s-a plâns antrenorul Cătălin Savu la capătul partidei.
A venit și accidentarea lui Chiriac în repriza a doua, completată de lipsa de atitudine a unor jucători și de aici a venit diferența de scor, cea mai severă suferită de lieșteni în ultimul an.
Echipa aliniată, cu multe improvizații, a arătat astfel: Cilighidreanu – Chiriac, Podașcă, Crihană, Bădilaș – Țopa, Iordache, Iacob, Stan – Grigoraș, Costea. Au mai intrat: Hodorogea, F. Dima și Florea.
* Mare surpriză la Baia, unde nou-promovata Hamangia a învins-o pe Unirea Braniștea cu 3-2. Gazdele au condus, inexplicabil, cu 2-0 și 3-1, brăniștenii au mai punctat o dată pe final din penalti. Autorii golurilor oaspeților au fost Țicămucă și Lefter.
Echipa de start: Paharnicu – Mihai, Enache, Voicu, Popa – Murgoci, D. Cireș – Farcaș, Nica, Dragomir – Țicămucă.
În runda viitoare, Sporting Liești – Voința Limpeziș și Unirea Branișeta – CSM Rm. Sărat.
Celelalte rezultate: Șuțești – Limpeziș 0-2, Dacia Brăila – Metalul Buzău 0-3, Rm. Sărat – Viitorul Ianca 4-1.
În clasament conduce CSM Focșani, cu 21 de puncte, iar Liești și Braniștea au rămas cu câte 10 puncte.