Gălăţenii de la FCM Dunărea au făcut scor cu Juventus Bucureşti: 4-0 (2-0)

Gălăţenii de la FCM Dunărea au făcut scor cu Juventus Bucureşti: 4-0 (2-0)
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

După o serie de meciuri cu rezultate foarte bune, FCM Dunărea ajunsese pe locul 4 în clasamentul Seriei I, după etapa a 7-a. Au urmat două înfrângeri la limită şi un egal cu Ceahlăul, şi echipa lui Viorel Tănase a coborât pe locul 10, la 2 puncte de zona fierbinte.

Acesta a fost şi unul dintre motivele de care au ţinut cont jucătorii gălăţeni înaintea meciului de sâmbătă. „Numai printr-o abordare  curajoasă a jocului ne vom putea impune”, şi-au zis cei din grupul dunărenilor.

Această atitudine s-a resimţit pe întregul parcurs  al meciului  cu cei de la Juventus din Colentina. Elevii lui Tase au demonstrat disponibilitate  la  efort, dăruire, vervă şi multă inspiraţie, şi rezultatul i-a  răsplătit pe deplin. Şi în plus au avut şansa de a deschide scorul foarte rapid.

Nu trecuseră zece minute, când Popescu a urcat  pe flancul stâng, a centrat perfect şi ENACHE, cu un şut fulgerător a schimbat pentru prima dată tabela de  marcaj. Nici nu s-au dezmeticit bucureştenii, pentru că patru  minute mai târziu CÂRJAN, în plin  fuleu spre  buturile  adverse, a trimis balonul în gol, surprinzându-l pe goalkeeperul  oaspeţilor.

În continuare dunărenii au stăpânit jocul, având şi alte oportunităţi de a înscrie, prin Pribac,  Enache sau V. Munteanu. Dar cea mai importantă ocazie a avut-o  Cioinac (min. 43), şutului acestuia, de la aproape 40 de metri,  opunându-se  "transversala".

Şi la reluare ai noştri au  fructificat foarte rapid - PRIBAC ducând tabela la 3-0. Oaspeţii au încercat o uşoară revenire, au obţinut câteva cornere, însă nu au periclitat scorul de forfait. Atât defensiva, cât şi  tânărul jucător din poartă şi-au făcut datoria.

O intervenţie salutară a lui Măstăcan a avut loc în min. 85, acesta deturnând în corner un balon care se duce sub bară! Gălăţenii au încercat o desprindere şi mai clară prin Cristea, Cioinac, Cucu, însă dorinţa lor a fost materializată în ultimul minut, de către CÂRJAN! "Nouarul" Dunării a insistat la o minge rătăcită în careul mic al oaspeţilor pe care a împins-o în plasă, pentru 4-0.

O victorie clară, urmare a unui joc elaborat, avântat şi - cum am mai spus - inspirat. Un succes care face ca Dunărea să urce patru locuri în clasament.

A arbitrat bine bucureşteanul George Rădulescu - asistat de Adrian Midişan (Constanţa) şi Valentin Cristea (Călăraşi), formaţiile:

FCM Dunărea:  Măstăcan - Căldăraru (Velescu), Marin, D. Florea, D. Popescu - Cioinac, Cristea, Enache (Cucu), Pribac - V. Munteanu (Bostan), Cârjan.

Juventus: A. Iordache (Tudor) - Ungureanu, B. Nicolae, Tâncu, Dima - Zaharia, Grigore, Rotaru, Călinţaru (Bălan), Creţu (Nica), Şt. Iordache.

Foto: Ilie Stan

Citit 732 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.