Echipele gălățene, în focul "amicalelor"

Echipele gălățene, în focul "amicalelor"
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Trei grupări fotbalistice din județul nostru se află în plină perioadă de acumulări, în vederea revenirii la competițiile ce se apropie cu pași repezi. Unirea Braniștea, Sporting Liești şi echipa feminină SC Oțelul au avut în weekend partide importante de pregătire.

Abia ajunsă în cantonamentul de la Vatra Dornei, Unirea Braniștea a susținut primul meci de verificare. Întâlnirea a avut loc duminică după-amiază, la o zi distanță de la sosire, în compania echipei CSM Deva (liderul Seriei a VII-a din cel de-al treilea eșalon). Braniștea a condus cu 1-0 și 2-1, reușitele aparținând lui Nica și Andrei. De fiecare dată, însă, a survenit egalitatea: 1-1 din penalti (la capătul primei reprize), respectiv, cu doar două minute înainte de finalul jocului. Este un rezultat ce poate fi considerat favorabil pentru echipa gălățeană, întrucât a întâlnit un adversar valoros, aflat de mai multe zile în cantonamentul montan de la Vatra Dornei.

Antrenorul Ionuț Niculcea a început cu: Paharnicu - Mihai, Manea, Voicu, Hilohi - D. Cireş, Murgoci - Neagu, Nica, Olteanu - Răducan. Din păcate, jucătorul Marius Manea a suferit o accidentare și nu a mai putut evolua, fiind transportat la spital. În restul timpului, au mai intrat toți ceilalți jucători deplasați.

Miercuri, la ora 13:00, are loc jocul cu Gloria Bistrița, iar vineri este posibil un al treilea "amical" cu o echipă din Liga a IV-a.

Surpriză neplăcută la Liești

Sporting Liești a jucat în weekend cu Victoria Gugești (Liga a IV-a, Vrancea), întâlnire încheiată cu o surpriză: 2-1 pentru oaspeți. Lieștenii n-au început cu formula standard, antrenorul Cătălin Savu încercând mai multe variante, pentru a vedea cum se descurcă jucătorii săi pe alte coordonate față de cele obișnuite. A fost schimbat și sistemul de joc, trecând de la 4-4-2 la 4-3-3.

Sporting a început cu: Cilighidreanu - C. Dima, Podașcă, Maftei, D. Dima - Iordache, Munchiu, Chiriac (accidentat, înlocuit în min. 15 cu Mihu) - Băluță, Costea, Nacu. Au mai fost folosiți: Brăneț, Hodorogea, Iacob, Bădilaș, Gherase, Nechifor, Grigoraș şi Stan.

Al treilea joc de verificare, are loc în weekend, la Metalul Buzău - liderul Seriei a II-a.

Altfel, jucătorul Coman, transferat vara trecută de la Viitorul Ianca, s-a întors la echipa din judeţul Brăila.

Experiment nereușit pentru fete

Un experiment nereușit pentru fetele de la SC Oțelul, care s-au deplasat pentru o partidă de verificare la Farul Constanța, echipă din Liga I - cu jucătoare experimentate și valoroase. Gălățencele, în majoritate junioare, au pierdut la o diferență de scor care ne scutește de orice comentariu, 1-14. La Farul au evoluat și două jucătoare formate la Galați, Croitoru și Băcanu.

Citit 1096 ori Ultima modificare Marți, 13 Februarie 2024 07:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.