Chiar dacă debutul în Liga a III-a la fotbal este departe, sezonul pentru echipele din această categorie se deschide mâine, 31 iulie, la ora 17.30. Meciul care marchează acest eveniment are loc la Liești, între Sporting și Unirea Braniștea, în primul tur național al "Cupei României". Un meci fierbinte, disputat la cote înalte, "de vină" fiind ambițiile jucătorilor celor două combatante, care se cunosc foarte bine, unii dintre ei fiind chiar coechipieri.
Cele două echipe au început pregătirile relativ recent: 10 iulie - Unirea, 15 iulie - Sporting. Perioada de pregătire este scurtă și diferă de la un club la altul. Dacă la Braniștea totul este calculat, bine organizat, începând cu un staff tehnic nou (Iliuciuc - principal, Frunză - secund, Olaru - antrenor cu portari), la Liești acest lucru nu s-a întâmplat încă. Nu se știe exact dacă fostul principal Cătălin Savu va continua sau nu. Deocamdată, pe bancă la meciul de miercuri va sta secundul Cristian Brăneț.
Unirea are deja două meciuri de verificare la activ (4-1 cu CSM Vaslui, 2-4 cu Dacia Unirea Brăila), plus un mare număr de jucători în probe.
La Sporting a fost un singur meci test, cu juniorii Școlii de Fotbal Oțelul, 9-1, iar echipa nu pare a fi pregătită de debut. Chiar unii jucători ai echipei se află încă în vacanță și vor rata meciul cu Unirea Braniștea! Oricum, dinspre Liești răzbat mult mai greu informațiile despre activitatea clubului.
Fiind vorba de un meci de "Cupa României", în caz de egalitate se vor juca două reprize de prelungiri și, eventual, lovituri de departajare. Va arbitra Eduard Ioniță, din Tulcea.
* Un meci de Cupă avem și la Cudalbi, între Voința și Viitorul Onești. Oaspeții sunt în al doilea sezon în Liga a III-a, fiind antrenați de Ovidiu Dănănae (fost jucător la Craiova), iar în conducerea clubului se află şi fostul "oțelar" Ioan Sdrobis. Va arbitra Diana Ungureanu (Buzău).