iPhone, ’ai pe stadion! - Ticketing cu telefonul la Oţelul

iPhone, ’ai pe stadion! - Ticketing cu telefonul la Oţelul
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Campioana României va fi prima în Liga I şi la capitolul tehnologie, noul responsabil de ticketing on-line al clubului, Cristian Socianu, propunând o variantă uimitoare * Posesorii de smart-phone-uri vor putea intra pe arena din Ţiglina III fără biletul de hârtie, doar afişând telefonul la fotocelula de la poartă, iniţiativă fără precedent în sportul românesc

Îţi iei biletul direct de acasă

Stadionul „Oţelul” este departe de a fi unul ideal, iar faptul că aici nu s-ar putea organiza nici măcar un meci din preliminariile Europa League spune totul. Arena campioanei României va da însă tonul în ţară la tehnologia modernă în materie de ticketing, noul responsabil în domeniu al clubului, Cristian Socianu, venind cu o iniţiativă spectaculoasă. „Suporterii îşi vor putea cumpăra bilete la meciuri confortabil de acasă, fără a mai fi nevoiţi să stea la cozi interminabile. Iar preţul biletelor va fi acelaşi ca la stadion. Mai mult, dacă va fi şi membru oficial, iar acesta este un subiect separat, se va loga cu user-ul de membru pe site, şi va plăti cu 10 la sută mai puţin”, spune oficialul „oţelar” care a pus pe picioare şi un site special dedicat produselor cu însemnele echipei. Un megastore Oţelul, cum îi place să-l intituleze.

Reorganizarea locurilor, abia din iarnă

Fanii îşi vor putea alege sectorul şi locul la toate tribunele inclusiv la Tribuna Zero şi chiar la lojă! „Deocamdată avem selectate doar locurile care au rămas disponibile după ocuparea stadionului de actualii abonaţi. La iarnă, în pauza competiţională, când vom lansa abonamentele pentru sezonul viitor, suporterii îşi vor putea alege locul preferat din faţa computerului. Pe lângă faptul că vor avea o reducere de 10 procente, membrii oficiali vor avea o săptămână în avans pentru a-şi alege locurile”, adaugă Socianu, surpriza cea mare venind la final. Posesorii de smart-phone (iPphone, Samsung etc.) vor primi codul de bare al biletelor şi pe telefon, iar pădurile patriei le vor mulţumi că economisesc, pe lângă timp, şi multă hârtie. 

Arăţi telefonul şi treci de turnichet

„La intrarea în stadion, doar îndreaptă telefonul către turnichet şi, după ce este citit, i se permite accesul. Atenţie! Un cod de bare este valabil doar pentru meciul pentru care a fost cumpărat. Softul nu generează decât un singur cod de bare o singură dată şi, după citirea acestuia la intrarea în arenă, nu mai poate fi folosit încă o dată, nici măcar după o secundă de la prima citire. Adică exact cum se întâmplă cu biletele actuale tipărite”, explică şeful de marketing şi ticketing on-line al campioanei României. Softul respectiv face câteva mii de euro şi va ajunge la Galaţi în perioada imediat următoare. Primul meci la care se vor putea folosi tichetele achiziţionate on-line va fi cel cu Gaz Metan Mediaş, de pe 28 octombrie.

Foto: Sorin Pană

 

 

 

Citit 1817 ori Ultima modificare Miercuri, 12 Octombrie 2011 19:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.